Polițiștii din Ialomița au deschis o anchetă după ce o fetiță de 5 ani, din Țăndărei, a murit intoxicată cu Tomoxan. Micuța a fost spălată cu această substanță, folosită la deparazitarea animalelor, de bunica sa pentru a o scăpa de păduchi.
Fetița a fost adusă la Spitalul Orășenesc din Țăndărei de un băiat de 15 ani, dar medicii nu mai putut face nimic pentru a o salva. Mai mult, aceeași substanță, denumită Tomoxan și folosită pentru deparazitarea animalelor, a fost folosită de bunica micuței pentru a-i scăpa de păduchi și pe verișorii fetei, un băiat de 1 an și 11 luni și o fată de 10 ani. Cei doi frați au fost salvați de medici și transportați la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București.
Cazul petrecut la Țăndărei se află acum sub supravegherea Poliției Orașului Țăndărei. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă. Între timp, medicii Spitalului „Grigore Alexandrescu” din București fac eforturi pentru a-i salva pe cei doi frați. Copiii se aflau în grija bunicii, pentru că mama lor se află în străinătate.