Eveniment Știri

Anchetă la Spitalul Floreasca. Cadavrul unui pacient decedat de COVID-19, de negăsit!

E anchetă la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce rudele unui bărbat internat în spital cu infecție cu noul coronavirus, care a decedat, nu au găsit cadavrul când au mers să-l ridice.

Situația face obiectul unei anchete penale, după ce dispariția cadavrului a fost anunțată la 112.

Prin apel 112, o persoană a sesizat faptul că a fost anunțat cu privire la decesul unei rude aflate în spital, dar la momentul în care au sosit pentru a ridica trupul neînsuflețit, reprezentanții spitalului nu l-au putut elibera. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 1, care au intrat în contact cu familia, dar și cu reprezentanți ai unității sanitare, care la acest moment au precizat că urmează a fi eliberat trupul, după încheierea unor proceduri medicale. Verificările sunt efectuate de Secția 1 Poliție, în vederea stabilirii situației de fapt”, au transmis reprezentanții poliției.

În paralel are loc și o anchetă internă la spital, pentru a se stabili exact cum a fost posibilă această situație.

Precizez de la început că în unitate se desfășoară o cercetare administrativă, pentru a vedea cum s-au petrecut exact lucrurile. În momentul în care un pacient decedează, el primește o brățară de identificare, care se aplică la încheietura mâinii și apoi este pus în doi saci de cadavre. Personalul Serviciului de anatomie patologică are obligația – în momentul în care predă pacientul decedat familiei – să verifice datele din cartea de identitate și cele de pe brățara de la mână, iar familia trebuie să recunoască decedatul.

În această situație, noi am avut pe data de 31 decembrie două persoane care au decedat și una dintre familii a identificat cadavrul și acesta a fost predat firmei de pompe funebre. Acum, noi verificăm să vedem dacă acest cadavru nu a fost recunoscut în mod corect de familie sau dacă cineva a greșit în momentul în care a predat cadavrul, pentru că, cel mai probabil, cele două cadavre au fost încurcate.

Pe lângă verificarea noastră, și poliția face o verificare, pentru că trebuie exhumat cadavrul și dat familiei în drept”, a declarat, la Digi 24, dr. Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.