ANALIZĂ POST-FOCAR: La Suceava, aproape toți medicii și angajații Spitalului Județean au avut COVID-19

Suceava rămâne pe primul loc în țară în privința numărului de cazuri de COVID-19. Chiar dacă Suceava nu mai e focar, iar numărul zilnic al infectărilor este relativ mic, în comparație cu alte județe, dar și cu perioada anterioară.

Unul dintre cele mai mari focare de coronavirus a fost Spitalul Județean Suceava. Potrivit directorului medical al unității, dr. Valeriu Gavrilovici, citat de Monitorul de Suceava, peste 80% dintre angajații spitalului au fost infectați cu noul coronavirus. În ceea ce îi privește pe medicii testați pozitiv, procentul e de 90%, ceea ce înseamnă că aproape toți au avut COVID-19.

Medicul crede că populația din Suceava este, probabil, cea mai responsabilă din țară în ceea ce privește respectarea măsurilor de protecție.

„Locuitorii Sucevei nu cred că ar putea să spună că nu ar exista COVID sau că ar fi rodul unei conspirații. Faptul că noi am ținut nedorit capul de afiș al mass-media la nivelul întregii țări, ca număr de bolnavi, e suficient ca să veștejească orice idee că ar fi un fals, că SARS-CoV 2 este o închipuire sau o conspirație. Faptul că am avut câteva mii de pacienți care au fost îngrijiți în spital și care au destabilizat profund funcționarea spitalului, care acum, după mai bine de trei luni, încearcă să revină la un normal, cred că vorbește de la sine. Faptul că atâția colegi de-ai noștri – peste 80% din totalul personalului și aproape 90% dintre medici – au fost bolnavi, au fost internați sau au fost tratați în izolare la domiciliu, cum a fost la început, vorbește de la sine despre amplitudinea și seriozitatea pe care a avut-o pandemia la Suceava”, a declarat directorul medical al Spitalului Județean Suceava.

Tags: , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes