ANALIZA CARE AR PUTEA ARĂTA EVOLUȚIA COVID-19. E banală, dar poate salva viețile pacienților!

Un număr scăzut de limfocite ar putea indica riscul ca o persoană să dezvolte o formă gravă de COVID-19. Este concluzia unui studiu recent, care sugerează astfel că această analiză i-ar putea ajuta pe medici să identifice pacienții care au mai mare nevoie de internare, astfel încât să ajungă la timp la terapie intensivă și, implicit, să le crească șansele de supraviețuire.

Studiul arată că numărul pacienților care au avut limfocitopenie la internare și au ajuns la terapie intensivă a fost de trei ori mai mare decât al celor cu un nivel normal de limfocite. Medicii au descoperit şi că leziunea renală acută a fost mai frecventă în rândul persoanelor cu un număr scăzut de limfocite.

„Unii pacienţi au simptome minime sau inexistente, în timp ce alţii dezvoltă o boală severă, debilitantă, care necesită internare la terapie intensivă. E nevoie de markeri prognostici pentru triajul acestor pacienţi”, a declarat Ahmad Farooq, medic la Divizia de Gastroenterologie, Hepatologie şi Nutriţie din cadrul Universităţii Texas, autor principal al studiului. „Acest studiu arată că numărul limfocitelor sub 1000 este asociat cu internarea la Terapie Intensivă şi lezarea organelor, aşa cum s-a remarcat prin vătămarea renală acută”, a declarat Farooq.
Cercetări anterioare au legat limfocitopenia de alte boli virale, inclusiv de SARS şi MERS. Cu toate acestea, mecanismul care conduce la reducerea limfocitelor în COVID-19 rămâne necunoscut. „Se crede că acesta se datorează reducerii celulelor T periferice prin secvenţierea limfocitelor în organele ţintă specifice”, a spus Farooq.

Categorii: Știri, Studii/Cercetări
Tags: , , , , ,
Ți-ar putea plăcea