Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că până la sfârşitul lunii februarie vom reintra în normal în ceea ce priveşte numărul de cazuri de viroze respiratorii. Într-o primă etapă însă va mai exista o uşoară creştere faţă de săptămâna precedentă.
”La fel ca şi anul trecut, măsurăm fiecare săptămână incidenţa virozelor respiratorii la nivel naţional, întotdeauna când facem acest lucru comparăm numărul de cazuri cu o medie multianuală şi în cazul în care se înregistrează timp de 3 săptămâni consecutiv o depăşire a mediei multianuale, se poate lua decizia de a declara o stare de urgenţă epidemică. Aşa s-a întâmplat şi anul trecut, nu este nimic senzaţional în chestiunea asta, doar că unităţile sanitare trebuie să fie pregătite pentru un număr mai mare de pacienţi”, a spus ministrul Sănătăţii.
”Trebuie să limităm în măsura în care acest lucru afectează sau ar putea să afecteze starea de sănătate a angajaţilor sau a pacienţilor, circulaţia în spitale. Asta nu înseamnă că se interzic total vizitele, dar fiecare manager ia decizia pe care o consideră necesară, în funcţie de situaţia epidemiologică locală. Mai mult, trebuie să putem să oferim medicaţia antivirală acolo unde este necesar şi ne preocupă acest lucru, verificăm în permanenţă stocurile de antivirale”, a completat Rafila.