ALEGERILE AU TRECUT, ACUZAȚIILE CURG. Situație explozivă la Colegiul Medicilor București (VIDEO)

foto arhiva CMMB

Ecourile celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea structurilor de conducere ale Colegiului Medicilor din Municipiul București, organizat în week-end-ul 3-4 octombrie, nu s-au stins. Dimpotrivă, acuzațiile care se aduc public, dar și în cadrul unor contestații aflate încă în analiză, fac să planeze suspiciuni asupra modului de organizare a acestui scrutin, iar situația ar putea să fie tranșată în instanță.

Decizia de validare a rezultatului acestor alegeri a fost emisă luni, 12 octombrie, printr-o hotărâre a Comisiei Electorale Centrale. Rezultatele votului, publicate AICI, au fost confirmate, astfel, în timp ce contestarea lor continuă.

Doi dintre candidații la structurile de conducere au depus contestații, imediat după încheierea numărării voturilor. Medicul primar  ORL, Marian Stamate, a ridicat suspiciuni de fraudare a procesului electoral și a cerut reorganizarea celui de-al doilea tur (detalii AICI), iar medicul ATI Camelia Roiu a depus o contestație prin care a cerut ”verificarea legalității alegerilor și excluderea oricăror suspiciuni de fraudă”.

În câteva puncte, contestațiile celor doi medici arată că anunțul organizării scrutinului a fost modificat după publicare și că nu a fost semnat de președinte și secretarul structurii, așa cum prevede regulamentul, că listele de alegători nu au fost actualizate, dar și că procesul electoral putea fi fraudat prin aceea că anumite căsuțe conținând numele unor candidați și care rămâneau libere, pe buletinul de vot, puteau fi ștampilate după închiderea urnelor.

Suspiciunile sunt alimentate, potrivit contestatarilor, și de faptul că procesul electoral nu a fost înregistrat video, și ”nu au existat observatori externi anunțați transparent/public”

Contestațiile au fost deja respinse de Comisia Electorală a Colegiului București, fiind acum transmise Comisiei Centrale Electorale a Colegiului Medicilor din România.

Subiectul, pus în dezbatere, luni seara, la Medika TV, a adus la un loc toate opiniile celor implicați, contestatari și organizatori ai scrutinului. Pentru modul de organizare a alegerilor din cadrul CMB a răspuns prof. dr. Vlad Anton Iliescu, președinte al Comisiei Electorale a CMB. ”Al doilea tur a fost anunțat peste tot, și pe site, și prin presă, și pe Facebook, vuia Facebook-ul că sunt alegeri, așa că, să nu ne facem că nu am știut! În ceea ce privește votul confirmat prin semnături pe listele electorale, firește că orice medic care votează, lasă buletinul, primește un buletin de vot, este înregistrat cu buletinul, cu CNP-ul…În ceea  ce privește posibilitatea de a ștampila buletinele după închiderea votului, ceea ce este o acuzație foarte gravă, pentru care cei care o fac, ar trebui să răspundă. Vă răspund că atunci când se termină votul, înainte de deschiderea urnelor, toate ștampilele se distrug, în prezența întregii comisii electorale.” a declarat prof.dr. Vlad Anton Iliescu. Aceeași sursă a menționat că, la alegerile de la Colegiul Medicilor din Municipiul București au participat cinci observatori independenți.

Întreaga dezbatere poate fi urmărită în extrasul video de mai jos.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes