ADRIAN STREINU CERCEL: ”Pandemia se termină în 2023”

Profesorul Adrian Streinu Cercel a declarat că își menține opinia potrivit căreia pandemia de COVID-19 se va termina îm 2023. Răspunsul a fost argumentat în conferința de presă organizată la sediul PSD, în care directorul Institutului ”Matei Balș” și-a anunțat candidatura la Senat: ”De la o persoană care este infectată în decursul unei serii de patru zile alte trei persoane vor fi infectate, după încă patru zile alte nouă persoane vor fi infectate și după încă patru zile încă 27 de persoane. Așa se face că de la o persoană infectată în decurs de 12 zile vom avea 40 de persoane infectate”.

Pornind de la această schemă de răspândire, prof. dr. Adrian Streinu Cercel a arătat cum se va manifesta ăn timp pandemia, în țara noastră. “Puteți să faceți un calcul simplu coroborat cu populația României și să vedeți cam în cât timp populația României va ajunge să treacă toată prin infecție. Fiind un virus cu răspândire relativ lentă, se va întinde pe circa doi ani de zile. Suntem în 2020, mai puneți 2021, 2022 și în 2023 s-ar putea să respirăm ușurați”, a susținut Cercel. Managerul Institutului Matei Balș a declarat că militează în continuare pentru testarea în masă, ca fiind o soluție de gestionare a pandemiei.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea