Admitere cu certificat de vaccinare sau test RT-PCR negativ la UMF Iași. Decizia, contestată de studenți

Un grup de studenți ai Universității de Medicină şi Farmacie  Iaşi a inițiat o petiție online, exprimându-și nemulțumirea cu privire la o regulă ce ar urma să fie instituită în vederea admiterii în acest an universitar. Potrivit news.ro, este luată în calcul varianta ca susținerea examenului de admitere să fie condiționată de prezentarea unui document care să ateste vaccinarea sau de un test RT-PCR negativ. Același lucru ar urma să fie valabil și în cazul studenților care vor participa la examenele din sesiunea de vară.

O scrisoare deschisă a fost înaintată Consiliului de Administraţie al UMF Iaşi, studenții susținând că o astfel de măsură ar fi discriminatorie.

“Discuţia lansată nu este pro sau contra vaccinării, ci vizează modul abuziv, neconstituţional şi injust prin care se încearcă constrângerea studenţilor Universităţii de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa” Iaşi de a se vaccina în vederea susţinerii examenelor din sesiunea de vară. Conform surselor oficiale, în România, vaccinarea împotriva COVID-19 este voluntară / neobligatorie şi, ca orice act medical, este asumată de către cel în cauză. Considerăm că aprobarea unei astfel de decizii, care trece peste voinţa studenţilor de a nu se vaccina, încalcă libertatea de alegere şi transformă vaccinarea într-o obligativitate / constrângere a unor drepturi şi libertăţi”, se arată în scrisoarea deschisă, potrivit news.ro.

În document se mai arată că nici varianta prezentării unui rezultat RT-PCR nu e echitabilă.

“Orice student care refuză actul medical din diverse motive, având în vedere că acesta (vaccinarea anti-COVID-19) nu este obligatoriu, şi nu-şi permite din punct de vedere financiar plătirea testelor RT-PCR nu poate fi discriminat prin înlăturarea sa de la activităţile la care au dreptul şi colegii lui care s-au vaccinat împotriva COVID-19 şi nici nu poate fi ostracizat de către societate şi instituţia din care face parte. Totodată, studenţii nu pot fi opriţi din a-şi desfăşura activităţile necesare evoluţiei lor academice, precum participarea la stagii, cursuri şi examene, deoarece acest lucru ar depăşi cadrul legal existent în România. Punerea în aplicare a unei astfel de decizii constituie o acţiune discriminatorie faţă de un număr considerabil de studenţi”, mai scrie în documentul respectiv.

Studenţii solicită ca sesiunea de vară să aibă loc cu respectarea măsurilor de protecţie impuse pentru toată lumea.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes