BREAKING MEDIKA Exclusiv

Acuze grave şi explicaţii despre mizeria din Spitalul din Craiova

Imaginile apărute în spaţiul public difuzate de deputatul U.S.R., Emanuel Ungureanu, care arată o mizerie de nedescris în unele incinte din cel mai mare spital din Craiova au produs ample dezbateri la emisiunea Medika Special de miercuri seară, moderată de Doru Gheorghiade.

Atât autorul filmărilor cât şi invitaţii prezenţi în platou, anume Dumitru Coarnă, preşedinte al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului contractual (S.N.P.P.C.) şi avocatul Gheorghe Moloman s-au arătat indignaţi de situaţiile relevate de imagini dar şi de rezultatele unei anchete efectuate de Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii, care a scos la iveală, după verificările din 2018, mari nereguli.

În replică, într-o intervenţie telefonică în direct, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Cristina Geormăneanu, a explicat că tot ceea ce s-a văzut pe filmuleţe este rezulatul faptului că spitalul trece printr-un amplu proces de reabilitare.

Imaginile din spitalul craiovean și discuția aprinsă pe subiect, le puteți urmări în emisiunea integrală, de la minutul 50. În prima parte emiusiunii aflăm dacă este adevărat că iarna care vine va fi cea mai grea din ultimii 100 de ani.

Expertii ANM, in direct, despre schimbarea radicala a vremii din zilelele urmatoare, prognoza actualizata pe 4 saptamani. Totul despre ciclonul care va lovi Romania.Ultimele masuri luate de autoritati in tragedia de la Timisoara.Conditii inumane ijn cel mai mare spital din Craiova, stafilococi si bacterii, pacienti in frig si mizerie.Noutati in ancheta de la Spitalul Judetean Braila, unde o tanara a murit la numai 19 ani la numai o luna dupa nastere.InvitatiROXANA BOJARIU, expert climatolog ANMDUMITRU COARNA, Pres SNPPCGEORGE MOLOMAN, avocat

Gepostet von Medikatv am Mittwoch, 20. November 2019