Imaginile suprinse de camerele de supraveghere din interiorul unei grădini zoologice din Oregon ar stârni invidia oricărui pământean, ținut departe de distracții, în actuala pandemie.
Nestingherit de vizitatori, pentru că vizitele sunt suspendate, un urs se bălăcește în piscina pusă la dispoziție de îngrijitori. Takoda, exemplarul care are aproape 10 ani și este la zoo de când era pui, pare foarte fericit. Se bălăcește și se joacă cu un obiect din lemn. O bălăceală la care noi, oamenii, nu avem decât să visăm mult timp de acum încolo, până când restricțiile vor fi ridicate.