Situația incredibilă în care au fost puși mai mulți bolnavi de COVID-19 din județul Vrancea (VIDEO)

O situație demnă de “Cascadorii râsului”, dacă nu ar fi de plâns a avut loc vineri, 8 mai, în județul Vrancea, aceasta arătând că în sistemul medical românesc și în instituțiile statului domnește haosul.

Aici sunt internați la secția Infecțioase a Spitalului Județean Focșani și în Spitalul Municipal Adjud, unitate suport pentru COVID-19, un număr de 229 de pacienți infectați cu noul coronavirus. Autoritățile din Vrancea se așteaptă la o creștere a numărului pacienților care au nevoie de îngrijiri medicale, așa că au cerut ca bolnavii asimptomatici și cei cu forme ușoare ale bolii să fie transferați la alte spitale. În baza acestei solicitări, Centrul Național de Coordonare  și Conducere a Intervenției din Departamentul pentru Situații de Urgență a dispus transferul a 50 de pacienți cu forme ușoare sau asimptomatici la spitalele din Brăila (20 de pacienți de la Adjud) și Rm. Sărat (30 de pacienți de la Focșani). Prefectul județului, Gheorghiță Berbece, a motivat solicitarea prin faptul că aglomerarea din cele două spitale era prea mare.

Decizia, venită la primele ore ale dimineții, a generat un adevărat scandal în secția de Infecțioase a Spitalului Județean Focșani. Pacienții au refuzat transferul, invocând dreptul de a alege ce medici să-i trateze și în ce unitate sanitară să fie tratați. Trei autospeciale de transport victime multiple de la ISU au ajuns în Infecțioase și au stat ore bune în curte, în așteptarea preluării pacienților. În acest timp, în secție, pacienții, susținuți de medici, își exprimau, pe rând, în scris, refuzul de a fi transferați, cu lacrimi în ochi. Pentru că printre pacienții care urmau să fie transferați se aflau și cadre medicale infectate cu noul coronavirus, în apărarea acestora a sărit și sindicatul SANITAS, care a făcut apel la autorități să revină asupra deciziei. Claudiu Grosu, liderul SANITAS Vrancea, a arătat că un transfer făcut fără acordul pacientului nu e altceva decât un abuz și a cerut ca măcar salariații spitalului să fie lăsați în secția în care au fost tratați de la început.

În tot acest timp, de la ferestrele saloanelor de la Infecțioase, unii dintre pacienți își strigau revolta. Un strigăt de disperare a venit, pe Facebook, și de la un asistent medical de la Spitalul Județean Focșani, diagnosticat cu COVID-19 și internat în secția Infecțioase.

“E trist ce se întâmplă, bătaie de joc…!!! Din partea Prefecturii, a Ministerului Sănătății, a tuturor autorităților ce sunt implicate în tratarea combaterea acestei pandemii! Chiar dacă este stare de urgență, chiar dacă unele instituții sunt depășite, nu putem încălca drepturile pacientului, drept care spune că orice pacient poate să-și aleagă medicul și unitatea Medicală unde să fie tratat…!! Ce se întâmplă cu pacienții din secția Contagioase a Spitalului Județean Focșani, mulți dintre ei cadre medicale, colegi de-ai noștri, ce urmează să fie mutați abuziv în alte spitale din alte județe, este strigător la cer, este abuz de putere, este incompetență. Dacă în cazul meu s-au făcut greșeli nejustificate (internare abuzivă în secția Contagioase, eu fiind asimptomatic la momentul internării, pierderea probelor la testele de control efectuate de DSP, necomunicarea nici până astăzi a rezultatelor, eliberarea unui aviz epidemiologic fără parafă medicală), acum revolta și durerea din sufletul meu este prea mare….Și sunt convins că, din păcate, așa va rămâne…!! Îl invit pe domnul prefect să stea o oră internat în Contagioase și să vadă ce înseamnă tratarea unui pacient infectat Covid-19!! Păcat și rușine!!”, a scris asistentul medical pe Facebook.

După numeroase telefoane și intervenții, sindicaliștii au anunțat o mică victorie, și anume că medicii și asistenții pozitivi care urmau să fie transferați nu vor mai pleca

Microbuzele ISU care urmau să-i preia pe pacienții de la Focșani și să-i transporte la Rîmnicu Sărat au plecat goale, în jurul prânzului, atunci când ordinul de transfer a fost anulat. Informația a venit ca o ușurare la Focșani, unde toți cei 30 de pacienți care ar fi trebuit să plece la Rîmnicu Sărat au rămas în saloanele lor de la Infecțioase.

Ordinul nu a fost comunicat însă la timp și la Spitalul Municipal Adjud. Exact la orele prânzului, când autospecialele ISU plecau de la Focșani goale, plecau și de la Adjud, dar pline. Nu mai puțin de 16 pacienți au plecat, cu lacrimi în ochi, către Spitalul Municipal Rîmnicu Sărat, unitatea suport pentru COVID-19 din județul Buzău.

“Dimineață la ora 7.00 am primit acel ordin prin care ni se cerea să pregătim 20 de pacienți, care la 9.30 să fie transferați către Spitalul de Boli Infecțioase Brăila. Între timp am fost sunați că nu se mai transferă la Brăila, ci la Rîmnicu Sărat. La ora 9.00 au venit două autospeciale pentru victime multiple, care așteptau ca pacienții să fie transferați. În jurul orei 12.00 au plecat cu un număr de 16 pacienți pentru Rîmnicu Sărat”, a declarat managerul Spitalului Municipal Adjud, Monica Bercea. Aceasta a adăugat că ordinul privind anularea transferului nu a ajuns la timp, iar îmbarcarea pacienților s-a făcut în niște condiții care au mișcat între personalul medical.

 „Pacienții mei au plecat cu lacrimi în ochi. Au fost pacienți de trei săptămâni veniți la noi, de care am avut grijă, iar noi am dat curs unui ordin, neștiind că putem să nu transferăm acești pacienți. Suntem puși în niște situații foarte ciudate. Așa cum au știut să mă anunțe la ora 7.00 dimineața că trebuie să pregătesc acei pacienți, nu era normal să fim anunțați și să nu plimbăm acei pacienți: Vă dați seama ce s-a întâmplat la noi în spital? Toți pacienții au plecat cu lacrimi în ochi. Noi îi primim înapoi cu dragă inimă. Mi s-ar fi părut normal ca pacientul internat la noi, trei săptămâni, de care am avut grijă, să-l externăm pe picioarele lui, să plece acasă”, a mai spus managerul spitalului din Adjud.

Cei 16 pacienți care au plecat la ora 12.00 de la Adjud au ajuns la Rîmnicu Sărat în jurul orei 13.30 și vor rămâne internați în spitalul din localitate. Pacienții de la Adjud, care au forme ușoare de boală, au fost consultați și dirijați către saloane.

Viitorii pacienți din Vrancea cu forme ușoare de COVID-19, potrivit ordinului care a anulat transferul de vineri, vor fi direcționați pentru internare către alte spitale din județele învecinate, inclusiv la Rîmnicu Sărat.

Categorii: Alertă: coronavirus, Eveniment, Știri
Tags: , , , , , , , , ,
Ți-ar putea plăcea