Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) arată că peste jumătate dintre români ar fi dispuși să plătească, din proprie inițiativă, pentru a ști dacă au sau nu infecție cu SARS-CoV2. Sondajul realizat de IRES pe un eșantion de 1089 de persoane, reprezentativ la nivel național, a căutat să afle ce cred românii în această perioadă despre testările pentru COVID-19.
Rezultatele sondajului au arătat că peste trei sferturi dintre români acceptă ideea testării prin sondaj a populației, iar aproape două treimi dintre ei cred că măsura acordării unor ”certificate”/ ”pașapoarte” de imunitate este bună și foarte bună.
“Sondajul arată că populația manifestă un grad ridicat de acceptabilitate pentru testarea prin sondaj în vederea stabilirii ponderii cetățenilor infectați cu COVID-19 și a celor imunizați la coronavirus. Peste un sfert dintre participanții la studiu cred că testarea prin sondaj este o măsură foarte bună, iar jumătate o consideră ca fiind bună”, se arată pe site-ul IRES.
Peste jumătate dintre persoanele chestionate ar plăti ca să se testeze, iar aproape 6 din 10 români spun că sunt interesați să își facă un astfel de test.
“Interesul pentru efectuarea unui test voluntar pentru COVID – 19, contra unei anumite sume de bani, este mai ridicat în rândul persoanelor între 51 și 65 de ani (62%), în rândul respondenților din Moldova (67%), dar și în rândul votanților PSD (63%). Trebuie să menționăm faptul că interesul declarat nu înseamnă, în mod automat, că 59% dintre români și-ar face testul pentru COVID-19 contra-cost, ci arată mai degrabă gradul de dezirabilitate manifestat de respondenți cu privire la aspectul investigat”, se mai arată în concluziile sondajului.
Potrivit IRES, datele au fost culese prin interviuri telefonice, iar sondajul are o marjă de eroare de ± 3%.