Milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 ar putea ajunge pe piață până la sfârșitul anului! În ce fază au ajuns studiile

BioNTech, o companie germană care lucrează cu gigantul farmaceutic american Pfizer a început studiile pe oamenii a unui vaccin împotriva Covid-19, iar dacă totul decurge bine, până la sfârșitul anului ar putea furniza milioane de doze.

Reprezentanții Pfizer spun că testarea vaccinului experimental va începe în Statele Unite săptămâna viitoare. Un vaccin ar putea fi gata pentru utilizare de urgență în toamnă, potrivit CNN, care citează Wall Street Journal.

BioNTech  a raportat că primului grup de participanți la studiu li s-au administrat doze de vaccin potențial, BNT162, într-un studiu clinic aflat la jumătatea procesului, în Germania.

“Doisprezece participanți la studiu au fost vaccinați cu potențialul vaccin BNT162 în Germania de la începutul studiului, pe 23 aprilie 2020”, au anunțat  reprezentanții companiei într-un comunicat.

În prezent, nu există informații despre rezultate. BioNTech a spus că unui număr de aproximativ 200 de voluntari sănătoși, cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani, li se vor administra doze cuprinse între 1 pg (microgram) și 100 pg pentru a fi găsită doza optimă pentru studii ulterioare.

În plus, va fi investigată siguranța și imunogenitatea vaccinului”, a adăugat compania biotehnologică.

Pfizer și BioNTech intenționează să inițieze încercări de aprobare pentru BNT162 în SUA.

Institutul federal german pentru vaccinuri și medicamente biomedicale a aprobat primul studiu clinic pentru un vaccin împotriva Covid 19 pe 22 aprilie. „Cele două companii intenționează să efectueze în comun studii clinice pentru candidații la vaccinul COVID-19 inițial în Europa și S.U.A., pe mai multe site-uri de cercetare”, a anunțat și Pfizer. “Companiile estimează că există potențialul de a furniza milioane de doze de vaccin până la sfârșitul anului 2020, sub rezerva succesului tehnic al programului de dezvoltare și aprobării autorităților de reglementare și a potențialului de a crește rapid capacitatea de a produce sute de milioane de doze în 2021.

 Pfizer nu este singurul grup care are în faza de studii un posibil vaccin contra Covid-19. Săptămâna trecută, oamenii de știință de la Institutul Jenner de la Universitatea Oxford din Marea Britanie au început testele pe oameni și, în funcție de rezultatele studiului, vaccinul ar putea fi gata în luna septembrie.

Categorii: Externe, Știri
Tags: , , , , , ,
Ți-ar putea plăcea