Carenţa geochimică de iod pe teritoriul României este un parametru permanent, spun reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, potrivit cărora pentru a corecta deficienţa acestui micronutrient esenţial este necesară suplimentarea iodului în dieta zilnică.
Carenţa de iod antrenează o deficienţă a acestuia în apă, plante şi animale, drept urmare aportul de iod al populaţiei este deficient. Sarea este un vehicul pentru iod care întruneşte mai multe calităţi, susţin reprezentanţii MS.
Principala strategie a programelor de suplimentare cu iod este iodarea universală a sării pentru om şi animale, incluzând sarea folosită în industria alimentară.
Alegerea acesteia este bazată pe faptul că orice individ consumă virtual sare, că acest consum este stabil de-a lungul anului, că tehnologia de iodare a sării este uşor de implementat şi de obţinut la preţuri rezonabile, că poate fi monitorizată calitatea sării iodate la producţie, în comerţ şi în gospodărie. Nivelul iodării sării trebuie să asigure individului 150 g de iod pe zi.
Renunţarea la sarea iodată va duce la reapariţia treptată a distrofiei endemice tireopate – a bolilor prin deficienţă de iod, cu componenta sa severă, cretinismul endemic, cât şi diverse grade de deficit intelectual la populaţiile carenţate.
Posibilele efecte secundare ale suplimentării cu iod trebuie discutate deschis, fără a produce îngrijorare nejustificată, spun reprezentanţii ministerului.
Singurul efect secundar semnificativ este hipertiroidismul indus de iod. Târziu după introducerea suplimentării cu iod, a fost raportat hipertiroidism indus de iod în SUA, Olanda Austria, Serbia şi Tasmania.
Apariţia hipertiroidiei a fost semnalată la un număr mic de indivizi şi a fost tranzitorie, fiind urmată de scăderea frecvenţei hipertiroidismului în anii care au urmat profilaxiei iodate.
Hipertiroidismul indus de iod se întâlneşte cel mai adesea, dar nu exclusiv, la populaţiile expuse în mod îndelungat la deficienţa de iod şi care au noduli autonomi.
Hipertiroidismul indus de iod nu este privit ca o contraindicaţie a programelor de iodare, având în vedere beneficiile enorme pe care corecţia deficitului de iod le aduce în întreaga populaţie.
Se discută de peste 50 de ani dacă există o relaţie între deficitul în aportul de iod şi incidenţa crescută a cancerului tiroidian la populaţie.
Date epidemiologice din ţări cu aport diferit de iod arată că în regiuni cu deficit iodat creşte rata de apariţie a carcinomului folicular comparativ cu cea a carcinomului papilar. Există o prevalenţă mai mare a formelor de cancer tiroidian mai agresive şi invazive în zonele carenţate în iod.
Totodată, există o legătură între nutriţia cu iod şi riscul de iradiere a tiroidei în caz de accidente nucleare.
Iradierea tiroidei după contaminarea mediului cu radioiod este direct legată de captarea tiroidiană a radioiodului. Captarea este în relaţie inversă cu aportul iodului din dieta şi funcţia tiroidiană, aportul de iod are un rol critic în riscul de iradiere a tiroidei.
Accidentul nuclear din 1986 de la Cernobâl a arătat clar că expunerea la radiaţia ionizantă produce o creştere enormă a prevalenţei cancerului tiroidian la copii.
Creşterea dramatică a cancerului tiroidian la copii după accidente nucleare de tipul celui survenit la Cernobâl impune adoptarea unor măsuri adecvate de prevenţie, susţin reprezentanţii MS.
Monitorizarea nutriţiei de iod după introducerea noii legislaţii s-a făcut la grupe populaţionale cu risc crescut – copii şcolari şi femei gravide şi a evidenţiat o ameliorarea a aportului de iod la populaţie.
