Expunerea corectă la soare reprezintă cea mai importantă sursă de vitamina D pentru copiii mici , cu vârste sub 5 ani. Aceasta aduce 85-90% din cantitatea de vitamina D necesară zilnic, prin sinteza în pielea copilului. Alimentele obișnuite, nefortificate medicamentos cu vitamina D, sunt sursa unei mici doze, reprezentand 10-15% din nevoile zilnice (gălbenuș de ou, ficat, ciuperci, ulei de pește, carne roșie etc)
Dar ce facem în plină pandemie când trebuie să rămânem în case și doar când avem nevoi stringente putem ieși din locuințe?
Renumitul pediatru Mihai Craiu explică pe contul său de facebook dilema pe care o au în această perioadă majoritatea părinților? Trebuie administrate copiilor suplimente de vitamina D, dat fiind că ei nu mai pot ieși afară, la soare, decât foarte puțin?
Pediatrul Mihai Craiu
susține că doza adecvată de vitamina D poate fi căpătată în aproximativ 10 minute de stat la soare, între orele 11.00 și 15.00, afară, în
balcon sau oriunde ajunge soarele, dacă nu este cumva geamul închis. Geamurile
opresc razele ultraviolete necesare transformării 7-dehidrocolesterolului din
piele în colecalciferol (vitamina D de origine umană).
Este suficient să fie expuse membrele, gâtul și fața,
adică nu trebuie să stăm dezbrăcați ca la mare, în costum de baie. Atenție! Sugarii
care sunt ținuti la soare ar trebui protejați cu o cremă solară având factor de
protecție SPF15. Cu alte cuvinte, un copil sănătos care este văzut de soare chiar
și 15 minute, ieșirea putând fi inclusiv de pe balcon, acolo nu sunt geamuri,
nu ar avea nevoie de suplimente de vitamina D, în această perioadă.
Dr. Craiu atrage atenția că risc mare de carență au însă copiii cu diete vegetariene sau de excludere (de exemplu cei cu alergii severe la produse lactate), sugarii alăptați exclusiv la sân, dincolo de vârsta de 6 luni (este excelentă continuarea alăptarii la sân, dar, dincolo de această vârstă, este insuficientă vitamina D în laptele matern. Dupa 6 luni în laptele matern este prea mică doza pentru a satisfice nevoile unui organism în crețtere si este necesară suplimentarea, spune specialistul).
Totodată, o mențiune specială pentru copii cu boli renale sau hepatice cronice sau pentru cei cu sindroame de malabsorbtie. Toti acestia au probabil recomandarea de la medicul curant pentru a suplimenta doza zilnica de vitamina D. Pentru copiii institutionalizati, ce nu pot părăsi pentru multă vreme interiorul, este de asemenea necesară suplimentarea.
”Pentru moment nu există, pentru copii, nici un pericol legat de carența de vitamina D care să nu poata fi depășit foarte simplu. Copiii ar putea fi afectați doar de emoțiile noastre excesive...”, conchide pediatrul Mihai Craiu.
Pe de altă parte, pentru preșcolari, dincolo de pandemie, fondatorul Spitalului Virtual pentru Copii explică faptul că ar fi necesară o doză zilnică de vitamina D de 400-800 UI, între lunile octombrie și martie.
Vitamina D are multiple roluri în organism, în prim-plan fiind reglarea metabolismului fosfocalcic, cu stimularea absorbției de calciu din intestin și minimalizarea pierderilor de calciu în urină.
De asemenea, vitamina D are un rol esential în fixarea calciului în oase și muschi, precum și rolurile majore în alte aparate și sisteme, respectiv în imunitate (modularea citokinelor proinflamatorii, rol în actiunea limfocitelor T), în controlul fenomenelor alergice, prin intermediul Interleukinei IL-33.