UNICEF, semnal de alarmă: Continuitatea în vaccinarea de rutină, vitală și pe durata pandemiei de COVID-19

UNICEF trage de un semnal de alarmă cu privire la riscurile la care sunt expuși milioane de copii după ce în plină pandemie de coronavirus, zeci de state au suspendat campaniile de imunizare împotriva unor boli grave precum rujeola, difteria și poliomielita.

Potrivit ultimelor informații, majoritatea țărilor au suspendat campaniile de imunizare în masă împotriva poliomielitei, iar 25 de țări au amânat campaniile de vaccinare antirujeolică a populației, în concordanță cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății.

Potrivit UNICEF, chiar și înainte de pandemia de COVID-19, în fiecare an, 20 de milioane de copii cu vârsta mai mică de un an nu aveau acces la vaccinuri împotriva rujeolei, poliomielitei și altor boli. La nivel mondial, peste 13 milioane de copii cu vârsta mai mică de un an nu au fost vaccinați în 2018, mulți dintre ei trăind în țări cu sisteme sanitare deficitare. Având în vedere actualele perturbări, această situație ar putea conduce la epidemii dezastroase în 2020 și mai târziu.

Miza nu a fost niciodată atât de ridicată. Pe măsură ce COVID-19 continuă să se răspândească la nivel global, demersurile noastre pentru furnizarea de vaccinuri vitale copiilor sunt critice. Întreruperea activității serviciilor de vaccinare din cauza pandemiei de COVID-19 pune în pericol soarta a milioane de copii,” a declarat Robin Nandy, consultant principal și coordonatorul programelor de imunizare în cadrul UNICEF.

Se estimează că, între 2010 și 2018, 182 de milioane de copii nu au primit prima doză de vaccin antirujeolic, adică o medie anuală de 20,3 milioane de copii, potrivit unei analize a UNICEF. Această situație se datorează faptului că acoperirea globală cu prima doză de vaccin antirujeolic este de doar 86%, mult sub rata de 95% necesară pentru prevenirea epidemiilor de rujeolă.

Creșterea numărului de copii nevaccinați a dus la apariția unor focare alarmante de rujeolă în 2019, inclusiv în țări cu venituri ridicate, precum Statele Unite ale Americii, Regatul Unit și Franța.

La nivelul țărilor cu venituri mici, decalajul în ceea ce privește acoperirea vaccinală antirujeolică era deja alarmant și înainte de COVID-19. În perioada 2010-2018, Etiopia a raportat cel mai mare număr de copii sub un an cărora nu li s-a administrat prima doză de vaccin antirujeolic, mai precis aproape 10,9 milioane de copii. A fost urmată de Republica Democrată Congo (6,2 milioane), Afganistan (3,8 milioane), Ciad, Madagascar și Uganda, cu aproximativ 2,7 milioane fiecare.

În România, de la începutul epidemiei de rujeolă, în 2016, s-au înregistrat 19.813 cazuri, din care 64 de decese, marea majoritate fiind în rândul copiilor. În perioada 13.04.2020 – 17.04.2020 au fost raportate 57 de cazuri confirmate în patru județe: Satu Mare, Cluj, Bihor, Timiș.

Pe lângă situația rujeolei, potrivit noilor profiluri regionale  elaborate de UNICEF, s-au înregistrat discrepanțe majore în ceea ce privește imunizarea la nivel general. În Africa, a crescut numărul copiilor care nu au beneficiat de vaccinuri în ultimii ani din cauza creșterii natalității și a stagnării programelor de vaccinare. De exemplu, în Africa de Vest și Centrală, rata acoperirii vaccinale a stagnat la 70% în cazul difteriei, tetanosului și a tusei convulsive (DTP3) – fiind cea mai mică din toate regiunile, la 70% în cazul poliomielitei și la 71% în cazul rujeolei. Aceasta a condus la epidemii repetate de rujeolă și poliomielită în țări precum Republica Democrată Congo. Totodată, se estimează că 3,2 milioane de copii din Asia de Sud nu au avut acces la niciun vaccin în 2018. În Africa de Est și de Sud, numărul copiilor nevaccinați a rămas în mare parte neschimbat în ultimul deceniu, mai precis aproape 2 milioane. Toate regiunile se confruntă în prezent și cu epidemii de COVID-19.  

UNICEF furnizează vaccinuri esențiale în zonele care se confruntă cu epidemii, acolo unde este posibil acest lucru, pentru imunizarea copiilor și refacerea stocurilor curente. În Congo, de exemplu, UNICEF sprijină guvernul cu vaccinuri și echipamente de protecție în vederea continuării activității de imunizare în provincia Nord-Kivu unde, de la 1 ianuarie și până în prezent, s-au raportat peste 3.000 de cazuri de rujeolă. Și în Uganda, UNICEF oferă 3.842.000 de doze de vaccin poliomielitic oral bivalent (VPOb) pentru imunizarea a 900.000 de copii cu vârste sub un an. Copiii primesc trei doze de vaccin poliomielitic înaintea împlinirii vârstei de un an.

În timp ce lumea este prinsă în cursa pentru realizarea și testarea unui nou vaccin împotriva COVID-19, UNICEF și partenerii îndeamnă guvernele și donatorii:

  • să susțină programele de vaccinare, garantând totodată siguranța personalului medical și a comunităților;   
  • să stabilească planuri privind imunizarea fiecărui copil nevaccinat la finalul pandemiei;  
  • să contribuie la refacerea completă a stocurilor Gavi, având în vedere că alianța va oferi sprijin viitoarelor programe de imunizare;  
  • să se asigure că, în momentul în care va fi disponibil, vaccinul împotriva COVID-19 va ajunge la cei care au cea mai mare nevoie de el.  
Categorii: Externe, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea