Chiar dacă numărul îmbolnăvirilor COVID-19 continuă să crească există cifre care încurajează optimismul în privința evoluțiilor imediat următoare. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că ”suntem pe trend ascendent, dar totuşi cu o progresie lentă(…) Avem şi nişte focare, cum este Suceava, care tind să se stingă. Dacă la începutul săptămânii trecute aveam 50 de cazuri noi pe zi, vineri am avut doar 20 de cazuri noi”.
Ministrul Sănătății a subliniat că izolarea la domiciliu a permis “consumarea bolii” în focare mici, în interiorul familiilor. “A permis în acelaşi timp să nu mai avem o transmitere locală, accelerată în comunităţi neavând acele grupări populaţionale, neavând acele manifestări. Vorbeam de un vârf în jur de 10 – 12.000 de cazuri, acest vârf este ţinut în frâu şi de limitarea transmiterii intra-comunitare. Avem şi am impus de la început (…) o incubaţie de 14 zile. Avem o perioadă de creştere progresivă, nu exponenţială, dar creşterea progresivă noi sperăm să se poată opri în 7 – 10 zile ca să avem un platou, iar după acest platou să putem avea o coborâre lentă a numărului de cazuri noi. Nerespectarea acestei izolări poate creşte acel număr de cazuri. Putem merge şi în 15.000, poate şi mai mult, dar după cum am observat zilele acestea, sper că acest trend să rămână cel pe care îl ştim în acest moment şi să nu avem o creştere bruscă”, a spus ministrul Sănătăţii.
De asemenea, el a mulţumit populaţiei pentru că a înţeles că e important să respecte regulile de distanţare socială în perioada Paştelui.