Președintele Societății de Microbiologie, profesorul Alexandru Rafila, spune că în războiul cu coronavirusul este esențial ca cetățenii să mențină o serie dintre măsurile pe care le aplică în prezent, când ne aflăm în plină pandemie, și după ce numărul cazurilor de COVID-19 va scădea.
Astfel, profesorul Rafila spune că românii trebuie să păstreze distanțarea socială iar ulterior, exercițiul pe care cu toții îl facem în aceste vremuri, trebuie să devină un comportament pentru majoritatea concetățenilor.
” Eu cred că mai important decât să purtăm mască este să nu ne mai înghesuim, să păstăm această distanţare socială, să încercăm să generalizăm exerciţiul acesta pe care-l desfăşurăm în această perioadă. Eu aşa încerc să-l caracterizez, că este un exerciţiu, în aceste două luni, iar ulterior trebuie să devină un comportament pentru majoritatea concetăţenilor. Şi atunci, probabil că o să trecem cu bine vara” a declarat recent prof. Rafila.
În același context, specialistul spune că unii români ”s-au acomodat cu această situație” și nu mai sesizează pericolul, ”dar, ei trebuie convinși” să respecte regulile pentru a depăși punctul critic în lupta cu coronavirusul.
Cum autoritățile spun că în sezonul rece următor, coronavirusul va reveni, o serie de măsuri vor trebui menținute pe termen mai lung.
Esențiale în lupta împotriva coronavirusului vor fi :
- Păstrarea distanței sociale
- Păstrarea măștii de protecție
- Igienizarea mâinilor cu apă și săpun timp de 20 de secunde, de fiecare dată când e nevoie sau folosirea unei soluții alcoolice speciale pentru curățarea mâinilor
- Evitarea aglomerațiilor
- Efectuarea unui triaj riguros al persoanelor care ajung în spitale
- Limitarea vizitelor în unitățile spitalicești
- Evitarea persoanelor care manifestă semne de infecție respiratorie, etc.