Dezvăluire Daily Mail: Există 3 tipuri de Covid-19! În SUA și Anglia , mutații diferite, față de China

Trei tipuri de coronavirus circulă în întreaga lume, au stabilit cercetătorii, iar America și Anglia sunt țări în care au fost detectate tipuri de virus care au suferit mutații față de coronavirusul apărut în China.

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au pus cap la cap istoricul genetic al infectării cu noul coronavirus, din decembrie până în martie, și au găsit trei variante distincte, dar strâns legate.

DAILY MAIL titrează că analiza tulpinilor a arătat că tipul A – virusul original care a trecut la om de la lilieci prin pangoline – nu a fost cel mai des întâlnit în China.

Rezultatele arată că tipul A a fost cel mai răspândit în Australia și SUA, unde s-au înregistrat peste 400 000 de cazuri de COVID-19. Două treimi din mostrele americane erau de tip A, dar pacienții infectați proveneau în mare parte din Coasta de Vest și nu din New York.

Dr. Peter Forster și echipa sa au constatat că Marea Britanie a fost bombardată în cea mai mare parte cu cazuri de tip B, cu trei sferturi din mostre prezente din această tulpină. Elveția, Germania, Franța, Belgia și Olanda au fost, de asemenea, dominate de tipul B.

O altă variantă distinctă de tip C s-a tras din tipul B și s-a răspândit în Europa prin Singapore.

Oamenii de știință cred că virusul – numit oficial SARS-CoV-2 – suferă constant mutații pentru a învinge rezistența sistemului imunitar la diferite populații.

Studiul a arătat un aspect ciudat. Faptul că tulpina A originală s-a răspândit prin Coasta de Vest a  SUA, deși nu a fost tulpina cea mai răspândită în China, ci tulpina B.

Cu toate acestea, deoarece ambele tulpini au existat în ianuarie, când SUA a înregistrat primul caz, nu înseamnă că a ajuns mai devreme și că nu a fost detectată. Cercetătorii au spus că studiul a fost prea mic pentru a trage concluzii clare, mai relatează DAILY MAIL. Lucrările publicate de academicieni au urmărit doar mostrele  a 160 de pacienți din întreaga lume, inclusiv multe dintre primele cazuri din Europa și SUA.

Echipa și-a îmbunătățit acum modul de analiză, care va include peste 1 000 de cazuri de COVID-19 până la sfârșitul lunii martie pentru a oferi o imagine mai clară.

Analiza selectivă mai mică, publicată în revista PNAS, a sugerat inițial că tipul C a fost cel mai comun în Europa. Dar datele arată acum că tipul B se răspândește mai agresiv.

Se întâmplă după ce  2 studii genetice separate au arătat că cea mai mare parte a focarului din New York a venit din Europa și au dezvăluit că infecția a fost răspândită la mijlocul lunii februarie, cu câteva săptămâni înainte de primul caz confirmat din oraș.

Cercetătorii de la Școala de Medicină Icahn, Mount Sinai, au studiat ADN-ul de la mii de mostre de la pacienți cu coronavirus pentru a deduce că europenii au adus virusul în New York. Dar, au mai descoperit că lanțul virusului care a ajuns în statul Washington provine din China, repetând descoperirea doctorului Forster și a echipei sale.

Oamenii de știință de la Cambridge au descoperit că 2/3 din 310 de mostre de virus secvențiate în SUA erau de tip A iar toate cazurile din America asociate cu vasele de croazieră au prezentat tulpini de tip B. Nu este clar de pe ce vase de croazieră s-a luat virusul, dar Diamond Princess, trecută în carantină în largul coastei Japoniei săptămâni întregi, a înregistrat peste 700 de infecții.

Datele au arătat că primele două cazuri din Anglia erau de tip A, sugerând faptul că virusul a fost luat din China. Nicio altă mostră din Anglia, Scoția sau Țara Galilor nu a fost de tip A.

Celelalte cazuri înregistrate în Marea Britanie au fost de tip C, sursa provenind probabil din Asia de Est.

Dr Forster a declarat pentru MailOnline că tipul A s-a transformat inițial în tipul B în China, dar tipul C, „fiica” lui B, a evoluat în afara țării.

S-a constatat că tipul B stă confortabil în sistemele imunitare ale oamenilor din Wuhan și nu a avut nevoie de mutații pentru a se adapta.

Cu toate acestea, în afara orașului Wuhan și la persoanele din diferite locuri, variația a suferit mutații mult mai rapid. Acest lucru a indicat că se adaptează pentru a încerca să supraviețuiască și să opună rezistență în rândul altor populații, cum ar fi occidentalii.

Analiza datelor sugerează că tulpina originală a virusului ar fi putut circula în China încă din septembrie, iar Dr. Forster a spus că tulpina de tip B ’’a fost vie și a lovit’’ încă din Ajunul Crăciunului. Asta înseamnă că virusul a suferit mutații înainte ca în China să se înregistreze cazuri de COVID-19.

Majoritatea cazurilor din Wuhan sunt de tip B, în timp ce un tip C derivat a apărut ulterior și s-a răspândit inițial în Singapore”, a mai declarat acesta pentru MailOnline. Tot dr. Forster a declarat că datele folosite reprezintă doar o analiză selectivă, care nu include zeci de mii de cazuri confirmate în fiecare țară.

Studiul inițial a avut acces la 93 de genomuri de tip B și 74 au fost fie în Wuhan (22), în alte părți din estul Chinei (31), sau în țările din vecinătatea Asiei (21).

Oamenii de știință susțin că aceste metode ar putea ajuta la prezicerea transmiterii bolilor la nivel global.

Categorii: Externe, Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea