Legătura dintre poluarea atmosferică și decesele provocate de coronavirus, în Italia

Lumea a fost lovită puternic de coronavirus, iar serviciile de sănătate și autoritățile de pretutindeni se luptă să reducă răspândirea, să combată boala și să protejeze populația. Un cercetător din domeniul mediului de la Universitatea Aarhus a studiat legătura dintre rata mare de mortalitate din nordul Italiei și nivelul poluării aerului din aceeași regiune. Răspunsul pe scurt a fost „da, posibil”, titrează medicalxpress.com.

La Universitatea Aarhus, cercetătorul Dario Caro, din cadrul Departamentului de Științe ale Mediului și doi cercetători din domeniul sănătății, Prof. Univ. Bruno Frediani și Dr. Edoardo Conticini, de la Universitatea din Siena, Italia, au găsit încă o mică piesă din puzzle-ul bolii mortale. Ei au analizat de ce rata mortalității este de până la 12% în partea de nord a Italiei, în timp ce de doar 4,5% în restul țării.

Aceștia au publicat articolul intitulat „Poate fi considerată poluarea atmosferică un cofactor al nivelului extrem de ridicat al deceselor provocate de COVID-19 în nordul Italiei?”, în care demonstrează o posibilă corelație între poluarea aerului și mortalitatea în două dintre regiunile cele mai afectate din nordul Italiei: Lombardia și Emilia Romagna.

Proiectul de cercetare a fost publicat în revista științifică ‘’Environmental Pollution’’.

’Sunt mai mulți factori care afectează cursul bolii pacienților, iar în întreaga lumea găsim legături și explicații cu privire la ce este important. Vrem să subliniem faptul că rezultatele noastre nu sunt un contraargument la constatările făcute deja. În momentul de față, toate descoperirile noi sunt valoroase pentru știință și autorități, și consider că munca noastră este o completare adusă factorilor importanți în evoluția bolii pacienților’’, a declarat omul de știință Dario Caro.

„Argumentele noastre nu trebuie să ne influențeze în neglijarea celorlalți factori responsabili de mortalitatea ridicată care s-a înregistrat: co-factori importanți cum ar fi vârsta preponderent înaintată a populației italiene, diferențele mari între sistemele de sănătate regionale italiene, capacitatea secțiilor de terapie intensivă și modul în care infecțiile și decesele au fost raportate, au un rol primordial în cazurile de decese provocate de SARS-CoV-2, probabil, mai mult decât poluarea în sine “, a mai explicat acesta.

Cele două regiuni italiene din nord sunt printre cele mai poluate din Europa. Articolul recent publicat a preluat date din satelitul NASA Aura, care au indicat niveluri foarte ridicate de poluare a aerului în aceste două regiuni. Grupul a comparat aceste date cu așa-numitul Index al calității aerului. Indicele adună date de la câteva mii de stații de măsurare din toată Europa.

Cifrele vorbesc de la sine. Populația regiunilor din nordul Italiei trăiește într-o zonă cu un nivel mai ridicat de poluare a aerului, iar acest lucru poate duce la o serie de complicații pentru pacienții cu COVID-19 , deoarece e posibil ca organismul lor să fi fost deja slăbit de expunerea acumulată la aerul poluat, în momentul contractării bolii.

Peste tot în lume, autoritățile recurg la diferite abordări când vine vorba de serviciul public general de sănătate și sistemele naționale de sănătate Dar acest lucru nu explică rata mortalității din nordul Italiei, în comparație cu restul Italiei. Sperăm  să fi găsit găsit încă un factor în înțelegerea ratei ridicate a mortalității din nordul Italiei “, spune Dario Caro, citat de medicalxpress.com.

Categorii: Externe, Știri
Ți-ar putea plăcea