Alianța Medicilor cere, printr-o scrisoare deschisă adresată tuturor decidenților, de la Guvern la președinte, asigurarea unei pensii de urmaș în caz de deces pentru copiii (indifferent de vârstă) cadrelor medicale care își vor pierde viețile tratând pacienți cu COVID-19 și infectându-se. Măsura este cerută imperativ, iar medicii amenință cu demisiile.
”Suntem foarte mulți în situația soț-soție care lucrează în domeniul sănatății (medic – medic; asistent – asistent; medic – asistent; asistent – infirmieră și toate celelalte relații posibile). Nu avem nevoie de bani în plus ca să muncim și să ne facem datoria! Este revoltător! Avem nevoie de echipamente de protecție, de circuite corecte, de camere de decontaminare la ieșirea din zona roșie și, mai ales, avem dreptul să ne știm copiii la adăpost, în caz de îmbolnăvire.”
Mai departe, scrisoarea deschisă a medicilor arată care este echipamentul minimal care le-ar asigura protecție, în funcție de tipul activității medicale desfășurate.
”Subliniem că toți cei care lucrăm în spitale, de la portar, brancardier și până la medicii cei mai expuși – ATI-iști, ORL-iști, infectioniști, chirurgi – ne dorim să muncim în condiții de deplină siguranță pentru că, odată infectați, reprezentăm un pericol pentru pacienții noștri, colegi și pentru toți cei cu care venim în contact. Pericolul de a ne transforma în vectori este mare și un singur infectat în spital ne poate infecta pe toți, iar cei infectați nu pot folosi nimănui, nici măcar celor pe care ar trebui să îi trateze.”
Medicii avertizează că vor soluții viabile și că ar putea dona cei 500 de euro promiși de stat, ca să susțină cauza pe care o semnalează și prin scrisoarea deschisă:
”Nu este admisibil să avem protocoale pentru cei decedați și nicio asigurare pentru urmașii personalului din sănătate ce poate fi afectat de pandemie .
Nu suntem datori numai față de pacienți, ci si față de urmașii noștri.
Găsiți soluții viabile pentru ca toți cei ce lucrăm în domeniul sanitar să o putem face protejați, în condiții de siguranță și, dacă se poate, sustineți-ne cu tot ce puteți ca să ne putem trata pacienții și să fim sănătoși! În cazul în care se va ajunge la primirea celor 500 de euro, fără posibilitate de refuz, donarea lor către o cauză pe care o susținem este de dorit, în contextul în care nu acesta este sprijinul pe care îl solicităm!”