Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat sâmbătă că se instituie carantină pentru localitatea Ţăndărei, din judeţul Ialomiţa. În județul Ialomița sunt 8 morți din cauza coronavirusului, iar 7 dintre aceștia sunt din Țăndărei. În această localitate, cu preponderență de etnie romă, oamenii nu respectă regulile, de aceea autoritățile au decis instituirea carantinei totale. Acolo vor ajunge polițiști din Capitală iar paza se va face inclusiv cu angajați ai MApN.
”Se instituire carantina pentru localitatea Ţăndărei. În localitatea carantinată vom permite intrarera şi ieşirea doar pentru transportul de marfă şi aprovizonarea populaţiei”, a anunţat ministrul de Interne, Marcel Vela.
Ministrul a subliniat că din cele 48 de cazuri de coronavirus înregistrate în judeţul Ialomiţa, 31 sunt din Ţăndărei, iar din totalul de 8 pacienti decedaţi în acest judeţ 7 sunt tot din Ţăndărei.
Totodată, ministrul Vela a precizat că avem primul cetățean arestat preventiv pentru că a încercat să fugă de agenţii care l-au oprit la un filtru, în județul Vaslui.
De asemenea, sâmbătă s-a anunțat suspendarea mai multor zboruri spre Austria, Beliga, Elveţia, SUA, Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Turcia şi Iran către România pentru 14 zile începând din data de 5 aprilie ora 23.00.