După ridicarea spitalului ROL 2 în incinta Institutului Ana Aslan din Otopeni, un nou spital militar pentru tratarea cazurilor ușoare și medii de COVID-19 se amenajează la Constanța.
Marți, un al doilea convoi militar cu materialele necesare ridicării spitalului militar mobil a ajuns în acest județ.
În spitalul militar mobil de la Constanța vor fi izolați și tratați bolnavii infectați cu coronavirus care au forme ușoare și medii de boală, prin aducerea lor în această unitate mobile urmărindu-se descongestionarea altor spitale din zona Dobrogei.
Spitalul amenajat pe stadionul Portul va avea o formațiune medicală modulară de tratament cu 55 de paturi, a cărei amenajare a fost finalizată, și o zonă de izolare și triaj de 150 de paturi, care va fi ridicată în jurul formaţiunii medicale modulare de tratament.
“Militarii din forţele navale şi terestre se ocupă de montarea unităţii medicale, iar autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice, operatorii economici şi alte entităţi juridice din Constanţa sprijină MApN, pentru asigurarea facilităţilor necesare funcţionării SMMIT. După terminarea activităţilor de montare şi operaţionalizarea logistică, va urma operaţionalizarea medicală care prevede dotarea cu aparatură medicală a facilităţii medicale şi obţinerea acreditării/avizării a SMMIT Constanţa de către Ministerul Sănătăţii”, se precizează într-un comunicat al Grupului de Comunicare Publică privind spitalul militar mobil de la Constanța.