(VIDEO) Vezi planurile de acțiune ale unui medic militar ATI, în războiul pandemic: ”Ne vom organiza ca o adevărată armată!”

Într-un interviu realizat pentru canalele proprii de comunicare ale Spitalului Militar Central, căpitanul medic dr. Bogdan Petre, medic primar ATI, cu competență în bronhoscopie, răspunde întrebărilor despre modul în care se pregătește pentru ceea ce va însemna vârful îmbolnăvirilor cu COVID-19 în România.

”Va fi ca o gardă continuă!”, spune specialistul militar, referindu-se la activitatea care se va desfășura la Spitalul Rol 2, în curs de amenajare pe terenul de la Ana Aslan, și unde vor exista 24-26 de paturi ATI. Unitatea mobilă va fi destinată exclusiv tratării pacienților cu COVID-19, în timp ce pavilioanele Spitalului Militar vor rămâne deschise pentru ceilalți pacienți. Planurile se pot schimba doar în cazul contaminării acestora din urmă.

Căpitanul medic Bogdan Petre vorbește și despre grija pentru cei din echipa cu care urmează să lucreze: ”Dacă unul dintre noi cade, ceilalți vom munci mai mult. Trebuie să fim toți apți pentru lupta ce va veni!”

Medicul ATI estimează că, atunci când România va atinge vârful pandemic, cu 10 000 de îmbolnăviri, vor fi între 500 și 1000 de pacienți care vor avea nevoie de manevre de terapie intensivă. Interviul integral, mai jos:

https://www.facebook.com/Spitalul.Universitar.Urgenta.Militar.Central/videos/356095418656393/
Categorii: Eveniment
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea