(VIDEO) Tătaru, la Medika TV: ”Autoritățile se pregătesc în contextul stării de urgență, dar pregătim și scenariul 4”

România numără la această oră 246 de persoane confirmate cu coronavirus. Autoritățile activează după scenariul 3, care prevede măsuri și modalități de lucru având un număr de bolnavi cuprins între 101 până la 2000 de cazuri. Chiar dacă până la confirmarea celui de-al 2001-lea bolnav de COVID 19 va mai trece un timp, autoritățile pregătesc deja scenariul 4. Acesta implică peste 2001 cazuri de coronavirus.

Prezent într-o intervenție telefonică direct în emisiunea Medika Special de la Medika TV, secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, a dezvăluit că pregătirile care se fac în aceste zile și măsurile luate de autorități sunt parte a ceea ce înseamnă starea de urgență, decretată luni de președintele Klaus Iohannnis, dar sunt și pregătiri pentru scenariul 4, care se activează de la 2001 bolnavi de coronavirus în sus.
”Autoritățile se pregătesc și în contextul stării de urgență dar pregătim și scenariul 4 care începe de la 2001 bolnavi.(..) Din scenariul 4, cazurile ușoare și medii vor fi tratate acasă, sub supraveghere medicală. urmând ca spitalizarea să se facă doar pentru cele severe și critice, care comportă o internare în clinicile de boli infecțioase sau terapie intensivă cu suport cardio-vascular sau respirator”, a declarat secretarul de stat Nelu Tătaru, la Medika Tv.

https://youtu.be/K1JC-gfGSmU


Oficialul din Ministerul Sănătății a adăugat că în situația în care cele 7 centre în care sunt tratați bolnavii de coronavirus se vor umple, spitalele județene, cu secțiile de boli infecțioase, vor ajunge să trateze inclusiv cazurile grave de COVID 19.
”În acest moment avem toate cazurile care se tratează în cele 7 centre pe care le avem. La un moment dat, aceste centre vor trata doar cazurile medii și grave, cele critice. Celelalte spitale județene, cu secții de Boli Infecțioase, vor trata cazurile critice doar în contextul în care se umplu aceste 7 centre. Deocamdată vor trata doar doar cazurile ușoare și medicii. În București avem un spital de suport, Spitalul Colentina și Maternitatea Bucur, ca maternitate de suport pentru gravidele care vor lua coronavirus, urmând ca spitalele Matei Balș și Victor Babeș să trateze inclusiv copiii infectați cu coronavirus”, a mai declarat Tătaru.

Categorii: Alertă: coronavirus, Exclusiv, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea