UPDATE: Grupul de Comunicare Strategică anunță că testele prelevate bărbatului înainte de a părăsi spitalul au fost finalizate, rezultatul fiind negativ. Acest lucru înseamnă că bărbatul nu este purtător al coronavirusului. Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București continuă activitățile pentru identificare bărbatului.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Un bărbat internat într-o unitate medicală din Bucureşti pentru a fi testat pentru coronavirus a plecat din spital. Poliţia Capitalei face verificări pentru depistarea bărbatului fugar.
”Poliția Capitalei a fost sesizată în aceasta dimineața de reprezentanții unei unități medicale din București despre faptul ca un pacient internat pentru a fi testat pentru infecția cu noul tip de coronavirus a plecat din spital.
În speță au fost demarate verificări pentru identificarea bărbatului și pentru luarea măsurilor care se impun.
Facem precizarea că bărbatul nu este confirmat ca fiind infectat cu noul tip de coronavirus, ci doar suspect de contractarea acestui virus.”, anunță miercuri Grupul de Comunicare Strategică
Suspectul de coronavirus a fugit de la Spitalul Matei Balș din București.