Președintele a promulgat legea care permite angajaților să aibă zile libere plătite, dacă şcolile se închid din cauza unor situații speciale. Prevederea se aplică doar unuia dintre părinți și numai în cazul copiilor sub vârsta de 12 ani sau în cazul copiilor cu dizabilităţi, cu vârsta de până la 18 ani.
Indemnizaţia pentru fiecare zi liberă este de maximum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pe economie. Banii vor fi suportați din contribuţiile de 2.25% pe care fiecare angajat le oferă statului.
Într-o interpretare juridică realizată pentru www.stiripesurse.ro, avocatul Victor Stănilă, explică faptul că părintele poate primi, cel mult 185 de lei/zi, având în vedere că luna martie are 22 de zile lucrătoare, iar salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat stabilit prin Legea nr. 6/2020 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 este de 5.429 lei.
“De marţi, părinţii sunt protejaţi şi din punct de vedere financiar, fie că lucrează la stat sau în mediul privat. Angajatorii nu pot refuza acest drept al părintelui câtă vreme munca nu poate fi prestată la domiciliu sau felul muncii nu permite aplicarea dispoziţiilor în legătură cu telemunca. Cererea se face de un singur părinte, iar celălalt trebuie să dea o declaraţie pe propie răspundere din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni”, a declarat avocatul Victor Stănilă, managing partner la Victor Stănilă Law Office.
Toate unităţile de învăţământ din România au fost închise până pe 22 martie, din cauza crizei generate de coronavirus, iar măsura ar putea fi prelungită.