Cadre didactice de la Colegiul Universitar Karel de Grote din Antwerp (Belgia) Universitatea de Științe ale Sănătății din Kaunas (Lituania) și Universitatea de Științe Aplicate din Windesheim (Olanda) se vor afla în această săptămână la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași pentru a lua parte la prima ediție a ”Săptămânii Internaționale de Nursing” (International Nursing Week).
În cadrul acestei manifestări, lectorii invitați, alături de profesorii de la universitatea de medicină ieșeană, vor susține prelegeri prin care vor împărtăși exemple de bune practici din educație și profesie, existente în nursingul european.
”Săptămâna Internațională de Nursing”, o premieră în istoria UMF Iași, este dedicată atât studenților specializării Asistență Medicală Generală din cadrul Facultății de Medicină, cât și asistenților medicali ieșeni.
”Ideea de a organiza prima ŤSăptămână Internațională de Nursingť pentru studenții de la specializarea de Asistență Medicală a universității noastre ne-a venit firesc, în contextul colaborării de lungă durată cu facultăți europene de asistenți medicali, cu tradiție, parteneri în cadrul programelor Erasmus ale Comisiei Europene. Lectorii invitați sunt patru cadre didactice universitare din Belgia — Colegiul Universitar ”Karel de Grote” din Antwerp, cu care colaborăm din 2003 și derulăm în prezent proiectul Best Practice în End of Life Care (2012-2014). Mai participă doi lectori din Olanda, de la Universitatea de Științe Aplicate din Windesheim și doi lectori din Lituania, de la Universitatea de Științe ale Sănătății din Kaunas. Împreună cu aceste facultăți am colaborat în consorțiile universitare din rețelele tematice europene de Nursing: TENN (2002-2005) și în proiectul EmpNURS (2010-2013). Sperăm ca acest eveniment să ofere studenților noștri o imagine directă, din perspectivă europeană, a ceea ce înseamnă educația academică în nursing”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă, conf.dr. Ileana Antohe, de la disciplina Nursing a Facultății de Medicină din Iași, organizator al evenimentului.
Ea a precizat că Universitatea ieșeană și-a propus aprofundarea legăturilor cu instituțiile de învățământ superior amintite, încurajarea dezvoltării de noi proiecte, schimburi Erasmus de studenți și cadre didactice și elaborarea unor materiale educaționale comune pentru specializarea asistență medicală generală.
Decanul Facultății ieșene de Medicină, prof.dr. Doina Azoicăi, a subliniat faptul că pregătirea studenților, indiferent de specializare, preocupă la fel de mult conducerea facultății.
”Secția de Asistență Medicală Generală are o curriculă care a fost agreată și evaluată de către ARACIS dar și de alte foruri, internaționale, care au venit să evalueze activitatea didactică din universitatea noastră, încât pregătirea studenților de la Asistență Medicală Generală este în acord cu ceea ce se cere la nivelul Uniunii Europeane”, a precizat prof. Doina Azoicăi.
Seria de conferințe din cadrul ”Săptămânii Internaționale de Nursing” va avea loc în Aula ”George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie din Iași iar intrarea este liberă.
Conf.dr. Camelia Margareta Bogdănici, coordonator Instituțional Erasmus la UMF Iași și organizatoare a manifestării, a precizat că a avut ocazia de a cunoaște direct educația europeană din nursing, atât în țări cu tradiție precum Finlanda, Olanda, Marea Britanie, cât și în cele recent integrate în Uniunea Europeană — Republica Cehă, Lituania, Ungaria.
”Împreună cu acești parteneri, alături și de colegi din Belgia și Danemarca, ne-am propus dezvoltarea unor noi proiecte europene în nursing, sub egida programelor Erasmus+. Acest eveniment, International Nursing Week, ne permite compararea și aprofundarea diferențelor și exemplelor de bune practici din educație și profesie, existente în nursingul european, precum accesul asistenților medicali la învățământul doctoral academic sau implementarea sistemului de mentorat în educația practică universitară”, a exemplificat Conf.dr. Camelia Margareta Bogdănici.
Prezent la conferința de presă de luni, rectorul UMF Iași, prof.dr. Vasile Astărăstoae a apreciat că instituția de învățământ superior pe care o reprezintă este jucător pe piața globalizată a învățământului medical.
”Al doilea element esențial este că universitatea se afirmă prin toate secțiile și liniile de învățământ pe care le are. Până acum, v-am prezentat ce se întâmplă la Medicină Generală, Medicină Dentară, Farmacie, Bioinginerie. Astăzi vă prezentăm ce se întâmplă și la secția de asistență medicală. Acest învățământ de licență este o preocupare pentru universitatea noastră și ne mândrim cu rezultatele lor”, a spus rectorul Vasile Astărăstoae.
Sursa: AGERPRES