Scenariul 3. Ce înseamnă și ce măsuri vor fi luate

Sâmbătă dimineață, România înregistrează 97 de cazuri de coronavirus. După confirmarea celui de-al 100-lea caz, autoritățile vor schimba regulile din războiul purtat cu COVID 19. Scenariul 3, după care se vor ghida autoritățile, înseamnă „transmiterea susținută pe scară largă, cu creșterea presiunii asupra sistemului de îngrijiri de sănătate (101-2000 cazuri)”.

Ministerul Sănătății anunță că o parte din regulile Scenariului 3 au fost deja adoptate. Sunt esențiale în lupta cu coronavirusul: distanțarea socială, limitarea contactului dintre persoane, limitarea activităților colectice, implementarea de puncte medicale avansate în cadrul unităților sanitare.

Facem precizarea că o parte din măsurile prevăzute pentru Scenariul 3 au fost deja adoptate de autorități, iar la acest moment nu avem confirmarea faptului că există o „transmitere susținută pe scară largă” a noului coronavirus (COVID-19).
Tipologia cazurilor de până în prezent arată o trasabilitate a contactelor persoanelor care sunt confirmate pozitiv cu noul coronavirus. În acest sens, echipele Direcțiilor de Sănătate Publică desfășoară anchete epidemiologice pentru identificarea tuturor contacților persoanelor confirmate pozitiv.
Totodată, menționăm faptul că, față de previzionarea realizată, până la acest moment nu au survenit decese în urma infectării cu noul coronavirus.
Măsuri deja adoptate care fac parte din Scenariul 3, înainte de a se intra efectiv în Scenariul 3:
• Măsuri de distanțare socială, limitarea contactului dintre persoane.
• Limitarea activităților colective.
• Punerea în aplicare a planului de pregătire pentru pandemie
• Raportarea călătoriilor (ex: istoricul călătoriilor simplificat)
• Implementare de puncte medicale avansate în cadrul unităților sanitare.
La nivelul CNSSU urmează să fie reanalizat planul de măsuri, în sensul înăspririi unor măsuri deja luate și/sau completarea acestora cu alte tipuri de măsuri necesare combaterii răspândirii noului coronavirus(COVID-19)”,
transmite Ministerul Sănătății.

Categorii: Alertă: coronavirus, Breaking Medika, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea