Interviu cu Cristian Apetrei, profesor asociat la Universitatea Tulane, SUA
Cristian Apetrei a ajuns in Statele Unite pentru a-si urma firul cercetarilor. Acelesi cercetari l-au purtat in Africa. In prezent, dupa cinci ani la Universitatea Tulane din New Orleans este profesor asociat in cadrul Departamentului de Medicina Tropicala.
N-a fost o aventura, ci mai degraba o optiune. Rezultatul a 10 ani de munca. Mi-am inceput cariera cu studiul epidemiei de infectie HIV/SIDA la copiii din Romania. La un moment dat, pentru a confirma caracterul nosocomial al acestei epidemii am avut nevoie sa studiez diversitatea virusului, ceea ce m-a condus la studiul in general al diversitatii HIV si a consecintelor sale. In 1998 am descoperit o varianta de HIV care era foarte apropiata de virusul de la cimpanzeu si din acest motiv m-am orientat spre studiul diversitatii SIV (virusurile imunodeficientei simiene). Aprofundand domeniul, am fost fascinat de faptul ca SIV infecteaza aproximativ 60% din maimutele din Africa iar acestea nu progreseaza spre SIDA. Din acest motiv, urmatorul pas a fost studiul patogenezei infectiei cu SIV in gazdele naturale. Asa am ajuns la Tulane National Primate Research Center. Aici am constatat ca exista un extraordinar bias in modelele animale in sensul ca sunt folosite tulpini virale extrem de adaptate care nu reproduc satisfacator modelul infectiei cu HIV la om. Am initiat studii pentru imbunatatirea modelelor animale de infectie patogena. Sotia mea, de altfel cel mai apropiat colaborator a continuat studiile noastre din Africa, astfel incat in prezent avem numeroase studii in paralel intre modele patogene si non-patogene ale infectiei, cu scopul declarat de a intelege aceste diferente si de a elabora o strategie plauzibila si realista de control a infectiei cu HIV.
Care a fost prima impresie din prima zi de munca? Cum a fost inceputul?
Nu-mi mai aduc aminte prea bine. Stiu ca am alergat in toate directiile ca sa-mi pun hartiile in ordine, sa gasesc o locuinta si sa-mi organizez biroul.
N-am avut probleme de adaptare la noul loc de munca pentru ca eram obisnuit sa-mi petrec toata ziua la serviciu si la precedentele locuri de munca. Nu se poate vorbi de diferente semnificative pentru ca sunt anumite lucruri care nu pot fi comparate. Probabil ca cel mai surprinzator a fost faptul ca am avut inca de la inceput, atat eu cat si sotia libertate deplina de miscare. In momentul in care am obtinut fiecare dintre noi granturi pentru a ne putea derula cercetarile, lucrurile au devenit ceva mai complicate. Fiecare dintre noi intretine o echipa de cercetare proprie, ocupandu-se inclusiv de plata salariilor. Este o imensa responsabilitate. Mai ales in conditiile actuale cand devine din ce in ce mai greu sa obtii finantarea proiectelor.
Ati lucrat de la inceput la Universitatea Tulane?
Da, insa nu in acelasi fel. Pe masura ce s-au acumulat rezultatele, am avut promovari succesive. Am inceput in urma cu 5 ani ca Asistent de cercetare iar in prezent sunt Profesor asociat. La fel si sotia. De ce spun asta? Pentru ca in Romania, in 10 ani la Universitatea de Medicina si Farmacie Iasi, nu am reusit sa depasesc stadiul de asistent.
Povestiti-mi mai multe despre proiectul la care lucrati in prezent…
V-am povestit deja intr-o oarecare masura despre ceea ce lucrez. Nu cred ca se poate spune ca lucrez la un antidot impotriva SIDA. Eu cred ca suntem foarte departe de un remediu minune. Nu neg succesele remarcabile obtinute cu terapiile antiretrovirale, dar acestea sunt doar niste succese partiale, de compromis, daca vreti. Cred ca trebuie sa identificam metode coerente de prevenire a infectiei sau macar a progresiei spre SIDA. Am amintit anterior de modelele non-patogene. Eu cred ca avem de invatat lucruri extrem de importante din aceste modele. La urma urmei, maimutele din Africa n-au nici o problema legata de SIV, desi sunt infectate masiv, replicat virusul la niveluri de viremie superioare modelelor patogene. Initial, noi am crezut ca au raspunsuri imune foarte puternice, dar experimentele pe care le-am efectuat in ultimii 10 ani ne-au demonstrat contrariul. Raspunsurile celulare si umorale sunt de ordine de magnitudine inferioare acelora observate la pacienti HIV- infectati. {i atunci? Atunci ne ramane sa vedem ce-i diferit: iar diferenta majora sta in nivelurile de activare imuna, apoptoza si proliferare celulara, care sunt toate crescute in infectia cu HIV si normale la gazdele naturale. Noi credem ca aici este cheia si ca actiunile noastre ar trebui dirijate spre controlul activarii imune mai curand decat spre inducerea de super reactii care nu vor proteja, asa cum s-a observat din precedentele trialuri vaccinale.
Ce planuri de viitor aveti? Va ganditi sa va intoarceti la un moment dat in Romania?
Evident ca ne gandim sa ne intoarcem. Problema este ca deocamdata ne vine greu sa luam in considerare acet lucru atunci cand tara este condusa de un presedinte care la deschiderea anului scolar spune ca obisnuia sa chiuleasca, atunci cand strategiile de dezvoltare sunt creionate pe servetelele din carciumi, atunci cand intre cei aflati la putere este o cearta permanenta, ori cand razboinicul luminii se pregateste sa candideze la presedentie intre doua injuraturi si un scuipat in galeria adversa.
Ce ii lipseste cel mai mult unui moldovean in SUA?
Probabil ca va ganditi ca voi spune mamaliga. O sa va dezamagesc. N-am mai mancat mamaliga din 1989, atunci cand Cioran a spus ca mamaliga romaneasca nu explodeaza. Oricum, in ordine: familia, prietenii, Copoul, sarmalele. Punctul comun la toate astea este spiritul locului.
Stiti cam cati medici romani lucreaza in spitalele sau in universitatile din Statele Unite?
Nu, dar stiu destui fosti colegi sau studenti sau prieteni care lucreaza in domeniile medicale aici.
Cat de greu este sa ajungi sa lucrezi in Statele Unite? E la fel de greu pentru un medic din Romania, Bulgaria, Ungaria, Cehia sau Polonia?
Eu nu lucrez ca medic, ci ca cercetator. Stiu ca este obligatoriu sa treci mai multi pasi, sa faci rezidentiat ca sa poti primi Boardul. Din punctul acesta de vedere probabil e mai usor in Europa, unde specializarile sunt recunoscute. Pe de alta parte, n-am auzit ca cineva sa nu treaca treptele. Evident, e chestiune de optiune.
Cum sunt priviti medicii romani? Exista anumite prejudecati sau s-au impus pur si simplu prin competenta?
Nu cred ca se fac diferente, altele decat cele bazate pe competente. Si eu si sotia suntem romani si avem echipe de laborator formate din americani, europeni, indieni sau chinezi. Nu am impresia ca cineva face vreo diferenta altfel decat cele bazate pe rezultate.
Puteti face o comparatie intre sistemul medical romanesc si cel american?
Sistemul american este strict privat. In fine, cu exceptiile de rigoare, dar nu cred ca mi-as dori sa merg la spitalele de caritate. Medicii lucreaza foarte mult, sunt platiti exceptional. Isi asuma relativ putine responsabilitati si totul este standardizat dupa guideline-urile Centrului de Control al Bolilor sau companiilor de asigurari. Din punctul meu de vedere, strict personal, se tine prea mult seama de recomandarile companiilor de asigurari. Intre aspectul spitalelor din Romania si al celor Statele Unite nu prea se poate face comparatie. Referitor la ghiduri si recomandari, probabil ca si sistemul romanesc se indreapta spre cel american. Daca tinem seama de faptul ca domnul doctor Beuran a copiat intreaga colectie On Call.
Sunt medicii romani pregatiti sa faca fata cerintelor oricarui sistem medical din UE sau SUA?
Cred ca da. Cu conditia sa fie pregatiti sufleteste sa lucreze din greu cativa ani buni pana reusesc sa se afirme.
Exista pericolul de ca Romania sa ramana fara medicii tineri?
Da. Sunt numeroase pericole. In afara de pericolul plecarii medicilor, mai exista si acela ca universitatile sa se depopuleze daca se mentine sistemul balcanic al prezentarilor firmanelor, peschesurilor si beizadelelor in criteriile de promovare academica.
