Marele profesor Ion Cantacuzino, omagiat la 150 de ani de la naştere

institutul-cantacuzinoMoştenirea lăsată de marele cercetător Ion Cantacuzino în domeniul ştiinţific, al organizării, educării şi formării de cadre medicale este imensă, a declarat marţi Marian Neguţ, fost director al Institutului Cantacuzino, cu prilejul marcării a 150 de ani de la naşterea profesorului.

‘Eu am trăit în două epoci diferite. În perioada anilor 1960-2000 institutul a beneficiat de statutul de producător unic pentru ţara noastră. Asta l-a obligat efectiv la un standard în ceea ce priveşte asigurarea şi cu ceea ce a fost necesar pentru protecţia a multiple generaţii de copii, dar a însemnat şi un standard de calitate pe care şi l-a asumat încă de pe vremea lui Cantacuzino’, a spus Neguţ.

Potrivit acestuia, după anul 2000 lucrurile s-au schimbat în rău, iar institutul a avut din partea marilor companii europene o concurenţă foarte mare, în condiţiile în care s-au schimbat condiţiile asigurării calităţii de la controlul calităţii finite la controlul calităţii pe parcurs, conform normelor de practică europene.

‘Institutul nu s-a mai putut adapta, nu a mai putut ţine pasul cu aceste cerinţe şi, în consecinţă, calitatea de producător a intrat într-un declin. Pe vremea lui Cantacuzino se primeau subvenţii de la stat. (…) Finalul este că în 2003 institutul mai lucra 12 produse care se administrau la om, ulterior lucrurile au suferit un declin. Astăzi mai sperăm în trei: vaccinul gripal, BCG şi vaccinul tetanic’, a explicat fostul şef al institutului.

Actualul director al institutului, Aurelia Graţiela Drăghici, a afirmat, la rândul său, că vaccinuri realizate de Cantacuzino sunt folosite în continuare în lume, iar rezultatele Şcolii Cantacuzino sunt recunoscute pe plan internaţional.

Drăghici a spus că România îşi va putea crea în viitor o independenţă în producţia de vaccinuri.

Institutul Cantacuzino organizează în perioada 19-25 noiembrie o suită de evenimente omagiale dedicate vieţii şi operei profesorului Ion Cantacuzino, personalitate emblematică a ştiinţei şi culturii româneşti, părintele şcolii româneşti de microbiologie şi al sistemului sanitar modern din România, fondatorul institutului care-i poartă numele.

Şcoala cantacuzinistă a obţinut, încă de la începuturile ei, rezultate remarcabile în vaccino-profilaxie şi seroterapia antitoxică şi antibacteriană, rezultate apreciate de autorităţile internaţionale de specialitate. Serul antistreptococic şi serul antidizenteric au fost primele dintr-o lungă serie de produse biologice (vaccinuri, seruri, imunomodulatori) obţinute în Institutul Cantacuzino (vaccin gripal, BCG, vaccin antirabic, VTA, Polidin, Cantastim, Orostim etc.).

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea