Şeful laboratorului de microbiologie din cadrul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş, conf. dr. Alexandru Rafila, a declarat joi, referitor la infectarea cu salmonella din carnea de pasăre, că aceasta este o enterobacterie patogenă care poate produce boli diareice.
‘Salmonela este o enterobacterie patogenă care poate produce boli diareice sau forme invazive, care din fericire nu fac obiectul problemelor care au apărut în ultima perioadă. În general, salmonella care contaminează alimentele este de două specii: patogenă şi în ciclul de producţie în industria avicolă pot să apară contaminări. Din cauza aceasta, fluxurile de producţie de la hrana care a fost administrată păsărilor până la procesare şi ambalare sunt foarte strict controlate, tocmai pentru a elimina această contaminare. Din nefericire, peste tot în lume, nu numai în România, salmonella nu poate fi eradicată şi există posibilitatea să contamineze anumite loturi de alimente sau poate să contamineze puii înainte de sacrificare. Din această cauză se fac controale periodice atât de procesatori cât şi de autoritatea publică responsabilă ANSVSA’, a explicat dr. Rafila.
El a precizat că, în cazul în carnea este prelucrată termic, nu este niciun fel de problemă, ‘pentru că salmonella este inactivată rapid la 60-70 de grade’. În ceea ce priveşte complicaţiile, dr. Rafila a arătat că acestea depind de vârsta pacientului.
‘Dacă este vorba de persoane aflate la vârste extreme – copii sau vârstnici cu boli asociate, sigur că o boală diareică, chiar febrilă – pentru că de obicei este însoţită şi de febră -, poate să producă o afectare destul de serioasă a stării generale. În principiu, aceste boli diareice se tratează simptomatic, de multe ori tratamentele antibiotice nici nu sunt indicate şi până la urmă ea este o afecţiune autolimitantă’, a mai explicat dr. Rafila.
În perioada 30 octombrie – 5 noiembrie a fost retrasă de la vânzare o cantitate de 55,7 tone de carne de pasăre, din care 22 tone au fost distruse, iar 35 de tone retrase de la vânzare.
De asemenea, au fost efectuate 36 de probe din loturi diferite, din care 14 au fost finalizate, două fiind cu rezultate pozitive, iar 22 de probe pe suspiciunile de la Braşov, Suceava, Cluj şi Prahova sunt trimise la Laboratorul naţional de referinţă pentru tipizare, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Vladimir Mănăstireanu.