S a întâlnit “cu destule” persoane
Tânărul din Gorj în cazul căruia a ieșit pozitiv testul de coronavirus este asimptomatic, medicii spunând chiar că este ”sănătos” și că nu primește tratament, el fiind doar purtător al virusului.
”Este bine, avem de-a face cu un purtător de coronavirus. Când vom avea două teste negative consecutive, va fi lăsat la domiciliu. În momentul de faţă e sănătos, dar e purtător de acest virus” a spus profesorul doctor Adrian Streinu Cercel.
Întrebat cu câte persoane a intrat în contact pacientul, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a răspuns: „cu destule”.
Pe de altă parte, doctorul Adrian Streinu Cercel a precizat că pacientul, un bărbat de 25 de ani, nu lucrează într-un restaurant, aşa cum s-a spus iniţial, ci într-o hală cu metale. Italianul a mers la şeful bărbatului în hală şi aşa s-ar fi infectat. El a precizat că cetăţeanul italian care l-ar fi infectat pe român nu prezenta simptome de boală în perioada în care s-a aflat în România.
Pe de altă parte, ultimele date raportate de oficialii din Ministerul Sănătății arată că în acest moment sunt 99 de persoane în carantină iar 7174 de persoane sunt în izolare voluntară la domiciliu, acestea fiind persoane asimptomatice. În ceea ce priveşte persoanele aflate în carantină, reprezentantul Ministerului Sănătăţii spune că au rezultat negativ la coronavirus.
„Nu este nevoie să ne schimbăm modul de viaţă, nu este nevoie să aglomerăm supermarketurile, nu este nevoie să ne panicăm toate rudele din străinătate sau din ţară”, a spus secretarul de stat Nelu Tătaru. Acesta a făcut apel la calm, spunând că ”Regulile pe care trebuie să le respecte populaţia sunt aceleaşi ca în cazul unei infecţii gripale. Nu trebuie aglomerate spitalele sau unităţile de primiri urgenţe, iar cei afectaţi trebuie să se prezinte la medicul de familie.”, a transmis secretarul de stat din Ministerul Sănătății.