Din cauza problemelor articulare, foarte mulți pacienți sunt operați și beneficiază de proteze ale articulațiilor bolnave. Astăzi, implanturile sunt confecționate din materiale mult mai rezistente, iar intervențiile de montare a protezelor se realizează minim invaziv.
„În ultimii 10 ani, lucrurile s-au dus către chirurgia minim invazivă, cu spitalizare scurtă, către proteze de foarte bună calitate care să le permită pacienților să-și reia viața, mai ales în cazul sportivilor amatori sau profesioniști” a explicat dr. Vlad Predescu, chirurg de excelență în Ortopedie în cadrul Ponderas Academic Hospital, parte a Rețelei Private de Sănătate Regina Maria, în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.
Necesitatea dezvoltării unor intervenții chirurgicale minim invazive în ceea ce privește montarea protezelor care să înlocuiască articulațiile bolnave a apărut din dorința pacienților de a avea o viață normală după finalizarea tratamentului chirurgical.
„Pacienții își doresc o viață activă și noi trebuie să le îndeplinim această dorință. Datorită acestei presiuni au apărut nenumărate tehnologi noi, implanturi noi și tehnica chirurgicală s-a schimbat spre așa-numita tehnică de implantare minim invazivă„ a mai spus dr. Vlad Predescu, chirurg de excelență în Ortopedie în cadrul Ponderas Academic Hospital, parte a Rețelei Private de Sănătate Regina Maria.