VIDEO România are un singur centru pentru tratamentul pacienților cu epilepsie rezistenți la medicamente

Spitalul Universitar de Urgență București este singura unitate medicală din România în care funcționează un centru dedicat pacienților diagnosticați cu epilepsie care nu răspund la medicație. Pentru medicii care lucrează în această unitate este o adevărată provocare să aline suferința bolnavilor.

„Noi suntem un centru care se ocupă de epilepsiile complicate, epilepsiile rezistente la medicație. Dacă un pacient primește un prim medicament și continuă să aibă crize specifice, în ciuda faptului că și-l administrează corect, în doze corecte, o suficientă perioadă, i se prescrie un al doilea medicament, și dacă și acesta eșuează în a controla crizele, putem numi că acel pacient este rezistent la medicație. Acești pacienți sunt îndrumați către centrul nostru, derulează un program național, este în acest moment singurul centru care se ocupă această patologie și aici încercăm să oferim pacienților noștri o optimizare a medicației lor, fie după investigații specifice le oferim proceduri non medicamentoase. Fie proceduri chirurgicale, fie proceduri de neuromodelare” susține dr. Ioana Mîndruță, medic primar neurolog la Spitalul Universitar de Urgență București, coordonator al Programului național pentru boli rare și epilepsie rezistentă la tratament.

Spre deosebire de țara noastră care are un singur astfel de centru la Spitalul Universitar de. Urgență București, în alte state europene situația este cu totul alta.

„Suntem departe pentru că țările europene au mai multe centre care ofere aceste investigații pacienților cu epilepsii complicate. De asemenea, ei strâng echipe mari de medici, echipe multidisciplinare cu ajutorul cărora investighează pacienții complicați” adaugă dr. Ioana Mîndruță, medic primar neurolog la Spitalul Universitar de Urgență București, coordonator al Programului național pentru boli rare și epilepsie rezistentă la tratament.

Categorii: Știri, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea