Abia adoptată marți seara Ordonanța de Urgență care prevede că pacienții vor putea alege între privat și stat, pentru a fi tratați în cadrul progamelor de sănătate, devine subiectul unei sesizări la DNA.
Sindicaliștii din Cartel ALFA anunță că vor sesiza procurorul șef al DNA cu privire la un presupus abuz în serviciu comis de ministrul Sănătății în privința OUG pe accesarea programelor de sănătate. Totodată, Cartel ALFA somează Avocatul Poporului să sesizeze de urgență Curtea Constituțională a României asupra neconstutionalității acestei OUG.
Într-un comunicat de presă semnat de președintele sindicatului, Bogdan Hossu, se arată că aest act normativ a fost adoptat fără dezbateri sau consultări, așa cum medikatv.ro semnala AICI. „Unele dintre aceste ordonanțe, cum e cea legată de privatizarea programelor naționale de sănătate, s-au adoptat fără analiză de impact, fără consultări, în ciuda reacțiilor negative ale sindicatelor și a atenționărilor specialiștilor”, atrage atenția Cartel Alfa.
În textul ordonanței au fost introduse noi articole care „deschid drumul integral sectorului privat comercial” pentru accesarea bugetului de stat destinat sectorului medical de urgență.
„Este o grabă demnă de un guvern care își joacă toate cărțile pe mâna sponsorilor privați, sacrificând interesele majorității populației. Confederația Națională Sindicală “Cartel ALFA” consideră acțiunea guvernului un abuz grav față de principiile democratice, cu atât mai mult cu cât acest guvern și-a asumat “misiunea” de a pune capăt acestui tip de abuz practicat de guvernele anterioare”, mai arată comunicatul.