Sanofi s-a aliat cu Google pentru o medicină 3.0

googleCompania farmaceutică franceză Sanofi s-a aliat cu gigantul Google având în vedere că o mare parte dintre viitoarele progrese medicale vor implica cunoașterea algoritmilor de analiză și a prelucrării băncilor de date de sănătate la scară mare, informează www.rtl.fr.

Sanofi excelează în tratamentul diabetului — fiind unul dintre liderii mondiali—, boală cu un număr de îmbolnăviri în creștere. Astăzi există aproape 400 milioane de diabetici în întreaga lume, iar în următorii zece ani se va ajunge la 600 de milioane. Această afecțiune cu consecințe potențial dramatice reprezintă deja 10% din totalul cheltuielilor pentru sănătate din Statele Unite ale Americii. De asemenea, piața economică este uriașă: 60 de miliarde de euro în următorii cinci ani.

Sanofi s-a aliat cu Google în principal din două motive, scrie www.rtl.fr. Primul se referă la strategia companiei. În cursa în care s-a angajat pentru o medicină conectată, Sanofi are deja aplicații care permit pacienților să interacționeze cu un telefon inteligent. Este urgent însă să se avanseze în această direcție. Primul laborator mondial, Novartis, are deja un acord cu Google pentru monitorizarea permanentă a glicemiei cu ajutorul lentilelor conectate.

Al doilea motiv al acestei alianțe, la fel de important, ține, potrivit rtl.fr, de eficiența medicală. Laboratoarele investesc miliarde în cercetarea pentru noi tratamente. Problema este că un pacient din doi își neglijează tratamentul în cele douăsprezece luni care urmează după prescripția medicală.

Senzorii, algoritmii, informatizarea de care dispune Google îi va permite să monitorizeze îndeaproape pacienții. Adesea este mai corect medical și economic ca medicamentele să fie eficient administrate decât să se facă cercetări pentru descoperirea de noi substanțe.

Această medicină proactivă și chiar de predicție, îndeosebi pentru boli cronice, ridică probleme etice și morale de anvergură, însă este greu de dat înapoi. Deja mari asiguratori din domeniul sănătății, dar și numeroși oameni de știință militează pentru o utilizare rațională a băncilor de date medicale. Această schimbare va fi cu siguranță una dintre problemele sociale majore ale deceniului următor, anticipează www.rtl.fr.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri
Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea