Şapte noi propuneri de medicamente pentru lista de compensate

marius-savuAgenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) a propus șapte noi molecule pentru lista de medicamente compensate și gratuite, a anunțat președintele acestei instituții, Marius Savu, luni, la o conferință de profil.

„Noi am propus șapte medicamente și 12 indicații. Se pare că vor mai fi câteva, de aceea suntem în perioada de transparență să vedem numărul exact în următoarele zile”, a explicat Savu.

Potrivit acestuia, noile medicamente au costuri extrem de mari.

„Consumul acestor medicamente trebuie să fie strict monitorizat, acordurile cost-volum vor permite ca pentru fiecare pacient să existe o vizibilitate clară nu numai a faptului că primește acest medicament, ci a faptului că chiar este eficace pentru el, pentru că vrem să introducem o clauză în care, dacă medicamentul nu are efectele terapeutice scontate, costurile să fie parțial suportate și de către producător. Dorim în acest fel să restricționăm folosirea medicamentelor extrem de scumpe la acei pacienți care chiar au nevoie de ele și de a nu risipi fondurile”, a declarat Marius Savu.

Savu a menționat că există un ordin al ministrului Sănătății care conține criteriile pe care medicamentele trebuie să le îndeplinească pentru a fi propuse pentru a intra pe listă, condiționat sau necondiționat.

„Am făcut acest lucru în august, am primit până în prezent undeva la 150 de dosare. Le-am evaluat în cursul ultimelor săptămâni și până miercuri toate companiile sper să primească deciziile din partea Agenției Naționale a Medicamentului. Pentru medicamentele care au îndeplinit criteriile de intrare necondiționată pe listă noi deja am publicat pe site un proiect de hotărâre de Guvern, în așa fel încât ele să poată intra cât mai rapid în folosire de către pacienți.

Așteptăm cele câteva zile de transparență ca aceia care consideră că evaluarea nu este întru totul în regulă, dacă și ei mai au comentarii de făcut, să ni le transmită, în așa fel încât să putem să luăm în considerare aceste comentarii și sperăm ca ministerul și Guvernul să publice această primă listă în următoarele zile”, a mai declarat Savu.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri
Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea