Directorul economic al Spitalului de Arşi va prelua atribuţiile de coordonare a unităţii medicale

ministerul-sanatatiiMinisterul Sănătății (MS) a luat decizia ca directorul economic al Spitalului de Arși, Liliana Pârvu, să asigure prin preluare de atribuții coordonarea activității spitalului în locul managerului, Vitalie Stan, pe perioada arestării preventive a acestuia.

Aceeași soluție va fi găsită și pentru Secția de chirurgie plastică de la același spital, au declarat luni, pentru AGERPRES, surse medicale.

Potrivit acelorași surse, începând din luna mai vor fi extinse controalele coordonate între casele județene de asigurări de sănătate și DSP-urile din subordinea MS, astfel încât să fie verificate atât culpe medicale, cât și posibile probleme privind decontările.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri
Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea