Investiția în medicamente pentru tratarea sclerozei multiple este cost-benefică la nivelul societății, a afirmat marți președintele de onoare al Societății de Neurologie din România, prof. dr. Ovidiu Băjenaru.
„Boala trebuie considerată o problemă de sănătate publică. Investiția în terapia modernă este cost-benefică. Studiile au demonstrat că investiția în medicamente este cost-benefică la nivelul societății. Costul pentru spitalizarea celor cu scleroză multiplă este de 6% din total, iar pentru medicamente — de 14%, ceea ce înseamnă 1/5 din costurile la nivel social pentru această boală. Costurile vor fi cu mult mai mici cu cât tratamentul este făcut la începutul bolii”, a explicat prof. dr. Băjenaru.
Potrivit acestuia, fiecare cetățean din România plătește pentru tratarea acestei afecțiuni peste un euro, în timp ce în alte țări fiecare cetățean plătește aproximativ 27 de euro.
Băjenaru a susținut că pentru un pacient cu scleroză multiplă costul mediu pe an este de 42.000 de lei, în timp ce costul real este de 50.000 lei.
Directorul de programe în cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, dr. Oana Costan, a spus că aceste cifre sunt orientative și a arătat că de la un an la altul costul mediul al tratamentului pentru scleroza multiplă a fost de 6-7-8%.
Consilierul premierului pe probleme de sănătate, Vasile Cepoi, a declarat că mecanismul prin care se fundamentează bugetul este unul aritmetic, iar fundamentarea costurilor în sănătate nu este făcută după „o metodologie corectă”.
„Nu există o metodologie științific fundamentată a acestor costuri. Creșterea finanțării nu se face pe parametrii reali, ci în funcție de buget. Ceea ce se face, se face pe criteriul istoric și pe posibilitatea de cheltuire”, a arătat Cepoi.
În opinia președintelui Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae, Ministerul de Finanțe „vede numai cifrele, nu și oamenii din spatele cifrelor”, care consideră că nu ar trebui să existe listă de așteptări pentru tratarea sclerozei multiple.
„Jos lista morții în scleroza multiplă. Aproximativ 80% din costuri nu țin de tratament”, a mai spus Astărăstoae.
Potrivit datelor oficiale, în România sunt aproximativ 10.000 de persoane cu scleroză multiplă, iar în Europa — aproximativ 600.000 de persoane.
Sursa: AGERPRES