Chirurgia ortopedică pediatrică este ştiinţă, artă şi predicţie

Chirurgia ortopedică pediatrică este ştiinţă, artă şi predicţie, a declarat prof. dr. Gheorghe Burnei, şeful Clinicii de ortopedie pediatrică de la Spitalul de Copii ”Marie Curie”, într-un interviu acordat AGERPRES.

„În această specialitate trebuie să ai cunoştinţele teoretice absolut obligatorii care să te ajute să faci intervenţie operatorie. Această intervenţie trebuie făcută cu mult tact, cu multă artă, pentru că această artă trebuie să fie durabilă în timp, trebuie să fie o operă de artă care făcută la un copil cu vârsta de un an să dăinuie în timp până la vârsta de 100 de ani”, a spus medicul.

El este de părere că medicina alături de religie are un rol esenţial în creşterea gradului de vindecare a pacientului.

Burnei mai vorbeşte în interviu despre situaţia ortopediei pediatrice în România, despre intervenţiile care necesită endoproteze, dar şi despre înfiinţarea de centre de excelenţă în acest domeniu.

De ce aţi ales chirurgia ortopedică pediatrică?

Gheorghe Burnei: Pentru mine chirurgia ortopedică pediatrică, aşa cum am definit-o, este ştiinţă, artă şi predicţie. În această specialitate trebuie să ai cunoştinţele teoretice absolut obligatorii care să te ajute să faci intervenţie operatorie. Această intervenţie trebuie făcută cu mult tact, cu multă artă, pentru că această artă trebuie să fie durabilă în timp, trebuie să fie o operă de artă care făcută la un copil cu vârsta de un an să dăinuie în timp până la vârsta de 100 de ani. Aceasta este arta adevărată în domeniul ortopediei pediatrice şi ca să poţi să faci ştiinţă şi artă îţi trebuie absolut noţiuni de predicţie. Această predicţie te ajută să foloseşti elementele creşterii şi dezvoltării în folosul pacientului astfel încât toate operaţiile să se desfăşoare în aşa fel încât intervenţia să poată să folosească legile creşterii şi să evite unele intervenţii operatorii care sunt indicate la adult şi care nu sunt indicate la copil.

Care este cea mai mare satisfacţie profesională a dumneavoastră?

Gheorghe Burnei: Sunt mulţumit că am reuşit să aduc domeniul de care mă ocup la un nivel înalt, competitiv în Europa şi în lume şi mă mulţumesc cu faptul că am reuşit să dezvoltăm în ţară tehnici novative şi idei tehnice care ne-au dat nouă posibilitatea să ne remarcăm. Ocupăm primul loc în lume în privinţa osteogenezei imperfecte. Un top alcătuit în SUA, după publicarea unui material al nostru în revista Academiei Americane a Chirurgilor Ortopezi, la un moment dat ne-am situat printre primele 10 ţări ale lumii care făceau tratamente eficiente în scoliozele congenitale. În aceste prime zece ţări ale lumii erau numai o parte dintre ţările vestice, care alocă o sumă foarte mare de bani în acest domeniu, şi din Sud-Estul Europei dintre fostele ţări care au făcut parte din sistemul comunist numai noi am figurat.

În ceea ce priveşte protezele, câte astfel de intervenţii se fac în clinica dumneavoastră?

Gheorghe Burnei: Noi am făcut cele mai multe intervenţii. Ne-am ocupat într-un mod deosebit de acest domeniu pentru că era o situaţie dezastruoasă, erau foarte mulţi copii care aveau cancere osoase şi nu puteau fi operaţi. Ei nu ştiau foarte bine modalitatea terapeutică a acestor afecţiuni şi credeau în aceste endoproteze. Foarte mulţi copii aşteptau diverse posibilităţi să fie protezaţi. Am făcut foarte multe demersuri şi s-a reuşit să se intre pe programul de endoprotezare modulară la copii cu tumori osoase maligne.

Acesta a constituit un pas înainte. Până să se aloce sume de bani pentru acest program noi am încercat să îi ajutăm şi făceam la început o improvizaţie care consta în rezecţia tumorii şi aplicarea unui spacer care să ţină loc viitoarei endoproteze. Am pus câteva proteze în urma unor sponsorizări de la Biserică, Armată sau alte persoane fizice.

Acum ne aflăm în stadiul în care în ultimii trei-patru ani am operat aproximativ 20 de asemenea endoproteze pe an. Numărul lor este în creştere. (…) În cadrul Asociaţiei Române a Traumatologilor şi Ortopezilor Pediatri încercăm să creăm centre de excelenţă pentru tratamentul tumorilor osoase maligne. Intenţionăm ca două sau alte trei centre să preia această activitatea astfel încât tumorile osoase maligne să fie tratate foarte bine şi aceste centre să poată să îşi dezvolte o bază tehnică ce să menţină nivelul actual al rezultatelor obţinute pe plan mondial. Noi avem rezultate bune, chiar excelente. Putem spune că durata de supravieţuire la cei protezaţi este de 10 ani în aproximativ 60% dintre cazuri. Sunt o serie de pacienţi care probabil merg şi în alte centre sau care merg în afară. Cu siguranţă că ei nu s-ar duce în afară dacă ar exista posibilitatea ca ei să fie trataţi şi toate endoprotezele să fie subvenţionate. În urma analizelor am constatat că doi pacienţi trimişi în străinătate pentru operaţia de rezecţie oncologică în bloc şi endoprotezare modulară plătesc o sumă de bani care ar ajunge în România să fie trataţi 20 de pacienţi. Acele centre ar trebui făcute pentru scolioză, pentru tumori osoase, pentru malformaţii congenitale ale membrelor. În Iaşi, la Braşov, vom reuşi să concentrăm şi să se lucreze confortabil în fiecare centru. Dacă vom reuşi să facem centre judeţene cu siguranţă în România această specialitate va ajunge la un nivel foarte ridicat.

Care este costul unei endoproteze şi câte decontează statul anual?

Gheorghe Burnei: Anual, în ultimii trei ani, la noi au fost decontate în jur de 10. Sigur că sumele sunt limitate, ştiu acest lucru. Există însă şanse ca prin asocierea diferitelor societăţi să putem face faţă tuturor cazurilor care se ivesc anual. În România, în domeniul medical, lipsa de comunicare este principala deficienţă, lipsa de sincronizare şi existenţa unor centre care nu pot fi coordonate.

Cum vă percep copiii? Cum aţi reuşit să vă apropiaţi de ei, să le fiţi prieten?

Gheorghe Burnei: În momentul în care copiii au suferinţe foarte grave care pot duce la complicaţii majore ei au nevoie şi vin spre chirurg. Eu am constatat aceste lucruri şi atunci am găsit o altă metodă prin care să mă apropii de ei. Cu siguranţă că în momentul în care reuşeşti să te apropii de pacient altfel comunici. Medicul care reuşeşte să aibă o legătură, o parte secantă în cunoştinţe şi în relaţia cu pacientul obţine 20% din co-participarea lui mentală în vindecarea afecţiunii pe care o are. Astfel, relaţia medic – pacient şi medic – micuţ pacient trebuie întărită de fiecare dată pentru că numai aşa reuşim ca ei să participe alături de noi. Noi de fapt avem cu ei discuţii la nivelul lor în funcţie de IQ-ul lor ca să putem să creăm acest feeling reciproc.

Ce v-a făcut să rămâneţi în ţară şi să refuzaţi ofertele de a profesa în afară?

Gheorghe Burnei: A fost ceva uneori indescriptibil, alteori greu de înţeles, dar în orice caz tot ceea ce am simţit în acele momente a fost dorinţa mea, care s-a înălţat aşa într-un sens vectorial, care a depăşit tot ce a fost în jurul meu, acea dorinţă de a realiza aici în România ceea ce au actualmente cei din străinătate. Avem medici specialişti foarte buni, am pregătit o tânără generaţie extraordinară, o să vedeţi mai târziu. Au venit câţiva tineri acum care sunt avizi de a-şi însuşi anumite cunoştinţe, sunt pe recepţie în orice moment, la orice oră din zi şi din noapte. Şi în acest context sunt convins că personalul nostru este la înălţime. Problema este legată de acea dotare Hi-Tech, Hi-Fi. Adică dacă vom avea instrumente şi dacă vom avea dotare de tehnologie cu fidelitate maximă cu siguranţă că ne vom menţine la acest nivel. Voi avea satisfacţia totală că am rămas şi că nu am plecat în momentul când ceilalţi vor înţelege că aşa trebuie făcut. Pacienţii au înţeles. La noi, în spital, se întâmplă următoarea chestiune: experienţa celor 30 de ani m-a făcut să cred că orice copil, indiferent din ce mediu vine, trebuie tratat cu tehnologia cea mai avansată, cu fidelitatea înaltă şi după cele mai noi tehnici în activitatea practică. Faptul că nu avem dotare şi ştim să tratăm altfel ne pune pe noi într-o situaţie în care să scădem standardul intervenţiilor pe care le facem şi să revenim cu ani în urmă la procedee care se făceau simplist cu altă tehnică şi cu alte implanturi.

Ce sfaturi le daţi studenţilor dumneavoastră care vor să plece în străinătate?

Gheorghe Burnei: În primul rând cel mai bun argument este exemplul meu. În al doilea rând le spun că nu acolo trebuie să mergem şi să întărim un sistem de sănătate care deja este puternic. Trebuie şi această zonă (n.r. în România) să fie la acel nivel ridicat şi aici trebuie să întărim activitatea medicală şi au toate şansele ca aici să îşi desfăşoare o activitate la cel mai înalt nivel.

Mulţi oameni când devin faimoşi îşi schimbă atitudinea. Dvs. aţi rămas modest…

Gheorghe Burnei: Eu niciodată nu am să fac asta. Eu îi tratez pe toţi copiii la fel, indiferent că vin dintr-un mediu sărac sau vin din alte medii. Aşa am învăţat de la maestrul meu şi aşa fac şi eu. Ei vin la spital nu de plăcere, ci din cauza unei suferinţe. Eu consider că trebuie să respectăm jurământul lui Hipocrate şi trebuie să îi ajutăm pe toţi astfel încât în primul rând să nu facem rău şi în cazurile extreme, în cazurile când lupţi cu suferinţa la limita dintre cunoscut şi necunoscut să ai alături de tine şi acea revelaţie pe care dacă ştii să o conservi simţi că ai şansa să lucrezi în acel domeniu liniştit şi fără să ai pete pe conştiinţă că faci lucruri eronate.

Care este rolul credinţei în profesia dvs?

Gheorghe Burnei: M-am născut creştin, mama mea este o credincioasă practicantă, m-a însufleţit şi pe mine în această direcţie de când eram mic. Cred că medicina alături de religie are un rol esenţial în creşterea gradului de vindecare a pacientului, pentru că noi vindecăm fizic 70-75%, însă diferenţa depinde de mental, care este întărit de credinţa în Dumnezeu. Toţi pacienţii care cred indiferent că sunt mici şi mai ales părinţii pacienţilor pentru copiii foarte mici au o altă înţelegere a afecţiunii şi rezultatele intervenţiilor noastre operatorii sunt altele.

Ce aţi dori să se schimbe la sistemul medical?

Gheorghe Burnei: Sistemul de sănătate din România este unul deficitar. Sigur că toţi cei care desfăşoară o activitate de conducere, miniştri, secretari de stat doresc să facă bine, însă această eficientizare a activităţii de coordonare din cadrul Ministerului Sănătăţii trebuie făcută respectând anumite chestiuni. Lipsa de transparenţă este marea, marea noastră dificultate. Atunci când totul va fi transparent, atunci când va exista coordonare, atunci când va exista o comunicare, o sincronizare şi toţi oamenii sunt puşi la locul lor, acolo unde trebuie, în funcţie de capacităţile pe care le au, omul potrivit la locul potrivit, atunci cu siguranţă sistemul nostru se va ridica pentru că sunt destule cadre medicale care vor să îmbunătăţească sistemul nostru de sănătate. Dacă există transparenţă nu mai există posibilitatea ca acele fonduri să fie folosite greşit.

Care este situaţia radiologiei şi a imagisticii în România?

Gheorghe Burnei: Avem foarte multă nevoie de radiologie şi imagistică, nu putem concepe nivelul actual al ortopediei pediatrice fără o imagistică foarte bună. Sunt ca în toate specialităţile, după opinia mea, imagişti foarte valoroşi, sunt şi imagişti care ne dau nouă impresia că văd cai verzi pe pereţi. Adică sunt situaţii în care sunt descrise viziuni care nu există. Acesta este un pericol mai ales în domeniul chirurgiei, pentru că dacă umbli să găseşti leziuni care nu există nu faci altceva decât să distrugi. Imagistica este domeniul nostru complementar cu care avem relaţii foarte bune şi vă spun cu toată sinceritatea – am constatat în ultima perioadă o îmbunătăţire. Eu vorbesc de spitalul nostru. Periodic avem întruniri şi discuţii pe tema interpretării acestor imagini şi rezultatele sunt foarte bune.

Este limitat medicul în a-şi desfăşura activitatea prin introducerea pachetului de bază?

Gheorghe Burnei: După opinia mea, pachetul de bază trebuie să fie cifrat la o sumă care trebuie să fie acordată fiecărui pacient în funcţie de necesităţile pe care le are în domeniul medical. Această sumă trebuie apreciată pentru fiecare pacient în parte şi el va primi un volum de servicii medicale corespunzător sumei respective. Dacă se pune problema din punct de vedere medical, în ce măsură medicul îşi desfăşoară activitatea, aici este discutabil: cu participarea sistemelor private îi dă posibilitatea medicului într-adevăr să îşi desfăşoare activitatea la nivelul acţiunilor medicale actuale, iar dacă se rezumă numai la această sumă înseamnă că trebuie să participe pacientul cu o sumă care să completeze diferenţa. Cu siguranţă că aici medicul are de ales varianta şi, atunci când este obligat, restricţia efectuării activităţii medicale depinde de situaţia economică în care se află ţara şi pacientul.

Ce faceţi în timpul liber? Cum vă relaxaţi?

Gheorghe Burnei: În ultima perioadă de timp relaxarea mea este activă, citind. Atunci când citesc cu siguranţă mă simt relaxat. Momentele de relaxare le iau atunci când simt obsesiv o scădere a capacităţii fizice.

Cum aţi reuşit să îmbinaţi atât de bine viaţa de familie cu activitatea dumneavoastră?

Gheorghe Burnei: Familia mea este compusă actualmente din 9 membri. Am plecat doi – eu cu soţia, am avut doi copii care au ajuns şi ei medici. Nu i-am influenţat eu direct, ei au fost influenţaţi indirect din cauza discuţiilor, având la dispoziţie o bibliotecă, văzându-ne pe noi satisfăcuţi în urma unor rezultate obţinute. Ei s-au orientat în această direcţie. Este greu să orientezi un copil într-o direcţie extrem de dificilă. Am trei nepoţi, doi băieţi din partea băiatului şi o nepoţică din partea fetei. Suntem în total nouă. Ne întâlnim cu ocazia sărbătorilor. Aceste momente sunt cu totul deosebite. Satisfacţia mea este că atunci când ne vedem reuşim să recompensăm în vorbe şi fapte tot ceea ce ar fi trebuit să fie mai des.

În această specialitate sunt medici care vor reuşi la fel de bine ca dvs?

Gheorghe Burnei: Sigur că da. Există tineri care au învăţat. Eu am avut în viaţa mea doi mari profesori care m-au călăuzit: profesorul Pesamosca şi după aceea profesorul Florian Popa. Unul m-a călăuzit profesional, iar profesorul Popa şi profesional, dar m-a îndrumat, m-a organizat în aşa fel încât să pot ajunge să desfăşor această activitate. În urma mea cu siguranţă că sunt şi alţi tineri care vor prelua pentru că sunt convins că trebuie preluat şi dus mai departe acest domeniu. Am format trei sau patru tineri, urmează ca ei, prin activitatea lor, să reuşească să se detaşeze astfel încât să poată să menţină nivelul actual.