Preşedintele Federaţiei Sanitas, Leonard Bărăscu, a declarat miercuri că greva care era anunţată pentru joi, 28 noiembrie, se amână, conflictul fiind suspendat.
Potrivit liderului Sanitas, obiectivul prioritar era semnarea contractului colectiv de muncă la nivel de sector.
‘Obiectivul nostru prioritar – contractul colectiv de muncă la nivel de sector s-a semnat. Confederaţia Sanitas suspendă conflictul pe care îl are cu Ministerul Sănătăţii, deci, greva se amână, serviciile în sistemul de sănătate îşi vor lua linia normală. Pentru toate acestea o să avem şi o validare a Consiliului Naţional al Federaţiei Sanitas’, a afirmat preşedintele Sanitas într-o conferinţă de presă.
La rândul său, prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a subliniat că acoperirea trimestrului IV cu plăţi pentru spitale, semnarea contractului colectiv de muncă şi faptul că se vor plăti sâmbetele şi duminicile sunt realizări importante obţinute în urma dialogului.
Contractul colectiv de muncă la nivel de sector a fost semnat, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
‘Din punctul meu de vedere, cel mai important document care instituţionalizează relaţiile în cadrul sectorului sanitar între administraţie, pe de o parte – şi, fiind contract la nivel de sector, exponentul administraţie este MS – şi federaţiile sindicale reprezentantive, confederaţiile sindicale reprezentative pentru sectorul sanitar. În urmă cu cinci minute am semnat acest contract colectiv de muncă la nivel de sector. El de acum încolo intră pe circuitul procedural: la Ministerul Muncii – înregistrare şi după aceea noi vom putea să dăm acte normative subsecvente, prin care să punem în aplicare tot acest contract’, a spus Nicolăescu.
El a precizat că la o întâlnire prealabilă cu sindicaliştii s-a convenit stabilirea de grupuri de lucru, pentru a nu se mai ajunge în situaţii care să pună în dificultate activitatea din sistemul sanitar.
Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri mai multe măsuri solicitate de sindicatele din Sănătate. Astfel, s-a aprobat o notă prin care Executivul este de acord cu un amendament privind plata 100% a orelor lucrate de personalul din domeniul sanitar în zilele libere din punctul de vedere legal.
De asemenea, s-a agreat un memorandum privind deblocarea a 1.124 de posturi în domeniul sanitar, urmând ca acestea să fie ocupate prin concurs.
Potrivit ministrului Eugen Nicolăescu, posturile vizează în special personal medical, medici de toate specialităţile, asistenţi medicali, moaşe, infirmiere.
Tot în şedinţa de miercuri, Executivul a adoptat o hotărâre prin care va transfera 200 de milioane de lei din fondul de rezervă către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Niciun comentariu
Spitalul de Pediatrie Ploiesti cauta URGENT Medic specialist balneologie recuperare medicala sau reumatologie cu jumatate de norma sau cu norma intreaga, dupa preferinata.
As. Stan Florinela 0740767645
Fix. 0244.592.805 (interior 13 – Resurse Umane) intre orele 8.oo si 16.oo