Vasile Astărăstoae după discuţia cu reprezentanţii MS şi Ministerului Muncii: Am un optimism rezervat

Vasile AstarastoaePreşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a declarat miercuri după întâlnirea cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii că are un ‘optimism rezervat’ şi a precizat că marşul din 2 noiembrie la care vor participa membrii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate va avea loc.

‘Am un optimism rezervat, pentru că aşa este normal să fie. Mă bucur că absolut toată lumea a înţeles situaţia din sistemul de sănătate. Chiar dacă nu este o lege specifică pentru sistemul de sănătate, să se ţină cont de specificitatea altor profesii care lucrează în sistemul de sănătate şi în acelaşi timp să existe o salarizare care să ţină cont de calificarea profesională, pentru că în acest moment avem discrepanţe majore, de exemplu, la medici care lucrează în sistemul de sănătate şi cei care lucrează în învăţământ, în medicină şcolară sau în asistenţa socială. Ştim că există nişte restricţii din partea FMI şi este foarte bine să se explice FMI-ului că numai tăind cheltuielile şi nedezvoltând absolut nimic situaţia nu se va îndrepta. Pe 1 noiembrie va avea loc Adunarea Generală a Colegiului Medicilor, la care sunt invitaţi doamna ministru şi domnul ministru (ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, şi ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu – n.r.) iar pe 2 noiembrie va fi marşul profesioniştilor din sănătate şi ne bucurăm că sunt şi cei de la FMI aici, ca să înţeleagă că în România medicii şi profesioniştii din sănătate tratează populaţia, nu FMI’, a spus reprezentantul CMR.

Astărăstoae a precizat că reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate nu au solicitat demisia niciunui ministru, întrucât acest lucru este ‘contraproductiv’ în timpul dialogului.

‘Cât timp eşti în dialog şi discuţi trebuie să ai această răbdare să ajungi la final. Este contraproductiv să schimbi un ministru şi să începi discuţiile de la capăt. Noi nu protestăm, noi semnalăm’, a subliniat el.

La rândul său, prim-vicepreşedintele Sanitas, Marius Sepi, a declarat că şi optimismul său este rezervat, însă a susţinut că ar reprezenta un pas înainte faptul că în legea privind salarizarea unitară vor putea exista grile pentru toate categoriile de personal din sistemul sanitar.

‘Dacă ce au spus cei doi miniştri se va întâmpla, din punctul nostru de vedere ar fi un pas important în ceea ce noi am solicitat. Faptul că astăzi am reuşit să discutăm, să avem în acea lege salarizarea pe categorii de personal, mie mi se pare un pas înainte’, a afirmat Sepi.

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea