Noul preşedinte al CASMB este Gheorghe Iana

gheorghe-ianaProf. dr. Gheorghe Iana, noul preşedinte director general al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), a declarat vineri pentru AGERPRES că îşi propune să crească gradul de transparenţă al instituţiei şi să revitalizeze site-ul, pentru simplificarea procedurilor şi activităţilor.

‘În această primă lună cât am fost interimar au fost foarte multe lucruri de pus la punct, respectiv problemele nerezolvate din anul 2012, întocmirea actelor adiţionale pentru furnizorii de servicii medicale. Am încercat să găsesc soluţii pentru a scădea gradul de nemulţumire al asiguraţilor în relaţia cu CASMB. Câtă vreme nu sunt proceduri foarte clare privind circuitul documentelor între instituţiile abilitate, vorbim de ANAF – Casă, este foarte greu să rezolvi toate problemele, în special legate de calitatea de asigurat şi de plata contribuţiilor’, a detaliat prof. dr. Iana.

Acesta a spus că a luat primele măsuri de simplificare a procedurilor pentru eliberarea documentelor, ale căror rezultate se vor vedea începând cu a doua jumătate a lunii februarie.

‘Intenţionez să creez un Birou unic de relaţii cu asiguraţii, cu termene fixe de eliberare a documentelor solicitate de asiguraţi şi furnizori, pentru a evita ce se întâmplă în momentul de faţă, cozile la ghişee. Am în vedere şi infrastructura materială şi umană care să deservească acest flux în condiţii optime. Structura casei a fost adaptată unei anumite funcţionalităţi, dar, cu trecerea timpului, numărul persoanelor asigurate şi al furnizorilor a crescut progresiv. În prezent, avem 2.400.000 de asiguraţi, numărul spitalelor a ajuns la 67, cu privat cu tot, iar la nivel de furnizori vorbim de peste 1.200. Volumul de muncă a crescut, s-a diversificat paleta, a crescut numărul serviciile din ambulator, îngrijirile la domiciliu, s-a extins activitatea comisiilor pentru programele de sănătate’, a explicat preşedintele CASMB.

Prof. dr. Iana a subliniat că în spitalele din Bucureşti se tratează aproximativ 40% din pacienţii din provincie.

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea