Licitaţiile centralizate nu au în vedere un control

Ministrul Sănătăţii, dr. Raed Arafat, a declarat, luni, că licitaţiile centralizate nu au în vedere un control, acestea fiind utilizate şi în Marea Britanie, Franţa, Danemarca, Italia.

‘În loc să facem licitaţii mici pentru anumite dispozitive medicale, care sunt costisitoare şi pe care fiecare le cumpără cum ştie şi obţine preţuri foarte aproape de preţurile de piaţă, dacă faci pe o cantitate mai mare şi pe o durată mai lungă condiţiile sunt mult mai avantajoase’, a precizat dr. Arafat, la o dezbatere pe teme de sănătate.

Acesta a adăugat că au fost făcute evaluări pe anumite materiale, aparate şi s-au constatat diferenţe imense între ele, la acelaşi tip de materiale sau aparat.

‘Un exemplu – mănuşile de examinat, care se consumă milioane pe an, diferenţa este de patru ori între preţul lor între un spital şi alt spital, acelaşi lucru s-a constatat şi la anumite tipuri de sonde, au fost găsite diferenţe de 60 de ori între un spital şi un alt spital’, a explicat ministrul.

Acesta a precizat că licitaţiile centralizate nu vizează fiecare lucru care se cumpără, fiind vorba de materiale de volum foarte mare, echipamente şi materiale scumpe.

Dr. Raed Arafat a adus în discuţie şi un alt aspect – cel a întreruperii livrării anumitor materiale, medicamente, şi chiar întârzieri care apar din cauza licitaţiilor mici care se fac atunci când se constată că nu mai sunt în stoc.

Pornind de la aceste lucruri, ministrul Sănătăţii a subliniat că acordurile cadru pe o durată mai lungă permit o stabilitate, iar înainte să se termine acordul cu câteva luni se pot face demersurile pentru licitaţia următoare.

Dr. Arafat a subliniat că acest tip de licitaţii centralizate vor fi foarte transparente.

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea