Emoționant! Cum ești lăsat să lupți de unul singur după un AVC (VIDEO)

”Eu sunt mândră că sunt supraviețuitoare și că azi pot să fiu aici, vorbind coerent și înțelegând ceea ce-mi spui.” Așa își începe povestea Cristiana Ionescu, o pacientă care a suferit un accident vascular cerebral, cu 9 luni în urmă. De atunci duce o luptă care nu este deloc ușoară: șase luni a mers în baston, a bătut pe la ușile a peste 100 de doctori și a pus în practică lucruri pe care le-a aflat mai mult singură, decât de la specialiști. După nouă luni, recuperarea este spectaculoasă. Cu încrederea pe care ți-o dă ieșirea victorioasă dintr-o luptă pentru supraviețuire, Cristiana le vorbește tuturor despre riscurile unui accident vascular cerebral:

Nimic din ceea ce spune sau face Cristiana nu trădează vreo vulnerabilitate, deși recuperarea nu este nici astăzi sută la sută. Cu o energie debordantă, Cristiana Ionescu, fost avocat, azi fundraiser, strânge fonduri să ajute copii. Cu banii strânși a trimis la școală mii de copii defavorizați, săraci, celor cu dislexie le oferă terapii educaționale. Cu aceeași tenacitate cu care a pledat pentru cauza copiilor, a luptat și pentru recuperarea după AVC. A pornit pe un drum pe care, de cele mai multe ori, s-a simțit exact ca cei pe care îi ajută: abandonată, lipsită de îndrumare, de sfaturi de orientare:

Șase luni, Cristiana s-a deplasat cu ajutorul unui baston. Așa a ajuns și în fața a peste o sută de medici la care a căutat răspunsuri, soluții, o viață nouă.

Din o sută de medici la care a mers, doar pe trei i-ar recomanda cu încredere. Experiențele din spital au fost lecții și dușuri reci:

În schimb, în lunile de după AVC a înțeles cât de important este sprijinul familiei, dar și cât de nepregătită este societatea să îi privească pe pacienții cu afecțiuni invalidante:

Și dacă AVC-ul nu a învins-o și a ieșit întărită din lupta cu boala și sechelele ei, lecția pe care și-a însușit-o este că trebuie să mai dăruiască ceva:

Cristiana Ionescu, fondatoarea Dreamcatchers și Edulier, manager de proiecte educaționale, pacient în România lui 2020, este exemplul supraviețuitorului de cursă lungă. Și poartă cu ea o poveste care trebuie spusă!

Categorii: Exclusiv
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea