Ministrul Sănătății, Florian Bodog, și primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, au semnat miercuri un protocol de colaborare privind identificarea și analiza soluțiilor de relocare a Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca) și a Spitalului de Arși.
Potrivit protocolului, urmează să fie construit un nou spital în zona de nord a Bucureștiului, pe un teren de șapte hectare. Costurile de aproximativ 200-250 de milioane de euro și toate dotările vor fi suportate integral de Primăria Sectorului 1.
Noul spital ar urma să fie dotat și cu heliport și nu va acoperi doar nevoile Bucureștiului.
„Avem un teren de șapte hectare în zona de nord a Bucureștiului (Băneasa), unde vom construi un spital. Vom reloca cele două spitale — Floreasca și de Arși”, a anunțat Dan Tudorache.
La rândul său, ministrul Sănătății a subliniat că protocolul are toate avizele de la structurile responsabile din cele două instituții.
„Noi am avut discuții preliminare de câtva timp împreună cu specialiștii din Ministerul Sănătății și Primăria Sectorului 1 cu privire la relocarea Spitalului Floreasca și a celui de Arși într-o clădire nouă, cu facilități de top, cu condiții mult mai bune pentru pacienți și personalul medical. (…) Practic, orice posibilitate de extindere, orice posibilitate de îmbunătățire a circuitelor a fost depășită la nivelul Spitalului Floreasca, iar la nivelul Spitalului de Arși, după cum știți, s-au făcut renovări la Terapie intensivă, iar în rest mare lucru nu se mai poate face. Ne dorim condiții de spitalizare, de acces la tehnologie medicală de ultimă oră, condiții egale pentru cetățenii români cu cei europeni, acesta este motivul pentru care am salutat inițiativa domnului primar”, a declarat Florian Bodog.
Primarul Sectorului 1 a precizat că terenul pe care va fi construit spitalul are intrare din șoseaua București-Târgoviște.
„Primăria Sectorului 1 va da acest spital la cheie. Îl va pune la dispoziția Ministerului Sănătății fără niciun cost. (…) Noi sperăm, respectând toate termenele, că va fi gata în 3-4 ani. După ce vom reloca cele două spitale, Floreasca și de Arși, e treaba Ministerului Sănătății ce va face cu cele două clădiri”, a adăugat Tudorache.
Bodog a mai precizat că s-a gândit că, dată fiind locația acestor clădiri, să încerce să organizeze ambulatorii de specialitate. „Știți că ducem lipsă în București de acest tip de structuri, există liste de așteptare pentru consultații. Vom avea în vedere un astfel de proiect”, a spus ministrul.
Pe terenul unde va fi construit noul spital se află o clădire care adăpostește în jur de 70 de bătrâni, care va fi relocată în aceeași zonă. Primarul a explicat că respectiva clădire se află „în mijlocul terenului și încurcă, oricum este foarte veche, din 1970, și condițiile nu sunt tocmai normale”.
„Va fi un singur spital, în care va exista un centru de arși în cadrul Spitalului de Urgență. (…) Nu facem două spitale în aceeași curte”, a mai spus Tudorache.
Sursa: AGERPRES