Crește numărul școlilor închise de gripă

În România, numărul școlilor care își suspendă cursurile pentru o zi sau mai multe, este în creștere. Cauza suspendării cursurilor este înmulțirea cazurilor de gripă. Cele mai multe unități, școli și grădinițe, care au suspendat activitatea, 47, sunt în Capitală.

În țară, au fost raportate școli închise la Brăila (1), Sibiu (2), Călărași (1) și Giurgiu (1 parțial). Ultimul județ care a anunțat închiderea unei școli este Buzăul unde cursurile au fost suspendate la o unitate de învățământ din comuna Cilibia.

”A existat un număr mare de copii care au absentat. Discutând cu părinții , am aflat că aceștia ar fi  răciți. În comună, nu există medic de familie, pentru că este în concediu medical. Am luat decizia de a suspenda astăzi cursurile, să facem dezinfecția, pentru a fi siguri că nu apar probleme și mai grave”, a declarat directorul școlii Cilibia, Doinița Guțeniuc.

În țară, numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la opt, în timp ce medicii continua să confirme virusul gripal la numeroși pacienți, în fiecare zi.

Categorii: Eveniment, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea