În contextul unei dezbateri despre statutul moaşei în sistemul medical românesc, Sănătatea FM a stat de vorbă cu reprezentantele asociaţiilor moaşelor din Suedia şi Olanda, ţări în care femeile sunt îngrijite exclusiv de moaşe din momentul în care rămân însărcinate şi până după naştere. Rata naşterilor naturale depăşeşte 80%, iar naşterile acasă nu sunt deloc rare. Ioana Haşu a realizat un interviu cu Maria Ahlberg, Phd, vicepreședinte al Asociatiei Suedeze a Moaselor.
Care e statutul moaşei în Suedia?
În Suedia, moaşa are un rol foarte bine definit şi respectat atât în sistemul medical, cât şi în societate. De pildă, când o femeie află că este însărcinată, primul lucru pe care îl face este să ia legătura cu o moaşă. Niciodată nu merge la medic, ci la moaşă. 98% dintre femeile care rămân însărcinate sunt monitorizate, îngrijite şi consiliate de moaşă din momentul în care au aflat de sarcină şi până după naştere, trecând prin toate etapele, inclusiv naşterea propriu-zisă.
Practic, cum se întâmplă asta? Să spunem că o femeie rămâne însărcinată. Cum ajunge la moaşă, unde o găseşte?
Moaşele sunt peste tot, oricine ştie cum să dea de ele. În Suedia, există mai multe moaşe decât medici. Avem clinici care îngrijesc femeile însărcinate încă din primele săpătămâni şi până la travaliu. Ele nu merg la spital pentru sarcină. Nu au de ce să meargă la spital, pentru că nu sunt bolnave. Sarcina nu este o boală, deci nu are ce căuta la spital.
Deci femeia însărcinată nu este văzută şi de un medic?
La fiecare clinică pentru naşteri vine din când în când şi un medic. Poate o dată pe săptămână, să spunem. Femeile care au anumite probleme medicale, vor fi trimise de moaşă la medic. Însă doar ele. Dacă există numai mici modificări care sunt obişnuite în sarcină, acelea sunt adresate de moaşă. Noi considerăm sarcina ca o etapă sănătoasă în viaţa unei persoane. Pur şi simplu nu are nevoie de medic dacă nu intervin complicaţii, iar asta se întâmplă destul de rar.
Naşterea are loc tot în aceste clinici?
Nu. Atunci când femeia naşte, ea merge direct la spital. Acolo o preia tot o moaşă, însă. La spital va fi o altă moaşă decât cea de la clinică, o angajată a spitalului. Totuşi, dacă nu apar complicaţii, nici în spital femeia nu este văzută de un medic. Acesta nu asistă naşterea decât dacă sunt complicaţii. Vorbim despre naştere naturală, care este de departe cea mai întâlnită. Dacă intervine ceva, moaşa cheamă medicul. Acesta analizează situaţia şi eventual prescrie nişte medicamente sau proceduri, pe care tot moaşa le face. Încă ceva: moaşa este cea care preia copilul în clipa naşterii, chiar dacă sunt complicaţii. Singurele cazuri în care medicul preia copilul la naştere sunt următoarele: când este nevoie de forceps sau de aspiraţie, precum şi la cezariană.
Care e rata naşterilor naturale în Suedia? În România este undeva aproape de 50%, cu o rată mult mai ridicată în Bucureşti, de pildă.
Rata operaţiilor de cezariană în Suedia este de 17%. Cu alte cuvinte, 83% sunt naşteri naturale. Naşterea naturală este de cele mai multe ori privită ca ceva firesc. E prima opţiune. Nu vorbesc doar de mame, dar atât medicii ginecologi, cât şi medicii pediatri şi moaşele consideră că este cel mai firesc şi mai sănătos ca naşterea să fie naturală. Lucrăm împreună pentru ca rata naşterilor naturale să crească şi nimeni nu contestă asta.
Au însă acces toate femeile la asistenţă prenatală, la consultaţii?
Sigur. Moaşele au clinici în absolut orice localitate, fie sat sau oraş, mare sau mic, izolat sau nu. Avem în spate o tradiţie foarte veche în ce priveşte îngrijirea acordată de moaşe. În anul 1839 a fost decis prin lege că toate comunităţile din Suedia trebuie să angajeze moaşe. La vremea aceea Suedia era o ţară săracă, erau multe localităţi izolate, femeile aveau mulţi copii, iar rata mortalităţii maternale era foarte ridicată. A fost o decizie politică. Cu asta a început totul. Chiar Regina a avut o intervenţie extrem de importantă în care a spus că moaşa trebuie să fie alături de femeie. După această măsură, rata mortalităţii a scăzut.
Care este pregătirea moaşei ?
Mai întâi, trebuie să devii asistent medical. E nivel universitar, studiezi 3 ani. Abia apoi începi pregătirea pentru a deveni moaşă, încă un an şi jumătate. Cu totul, 4 ani şi jumătate de pregătire universitară.
Ce servicii plătesc femeile însărcinate în Suedia?
Absolut nimic. Totul este gratuit – consultaţii, analize, ecografii şi alte investigaţii, consiliere, naşterea în sine, îngrijire post-natală, îngrijirea copilului. Nici operaţia de cezariană nu costă nimic. Totul este gratuit pentru toată lumea, indiferent de venitul femeii, statut, orice…
Poţi alege să faci operaţie de cezariană pentru că aşa vrei tu ?
Da, se poate şi asta. De fapt cezarienele la cerere reprezintă cea mai mare parte din operaţiile de acest fel. De cele mai multe ori sunt din cauza fricii, iar aici intervenim. Moaşa discută încă de la început cu femeia însărcinată despre naştere. Dacă viitoarei mame îi este foarte frică de naştere, moaşa poate decide că are nevoie de ajutor şi o trimite la consiliere. Avem psihologi specializaţi în legătură cu naşterea, care discută cu femeia despre avantajele naşterii naturale pentru mamă şi copil şi riscurile operaţiei de cezariană. Dacă totuşi femeia insistă pentru cezariană, va merge la un medic, iar el va lua decizia finală. Iar medicii nu susţin cezariana.
Cât de mult contează consilierea?
Foarte mult, consilierea chiar funcţionează. Femeile primesc informaţii şi de foarte multe ori se răzgândesc. Sigur că au libertatea de a alege, dar este important să ştie ce aleg. Iar practica arată clar că dacă au informaţii corecte, femeile aleg naşterea naturală. Şi nu regretă că au ales asta, pentru că tot natural nasc şi următorul copil.
Ce proceduri poate face moaşa?
Moaşa este un cadru medical specializat în sarcină şi naştere. Poate prescrie, recolta şi interpreta analize medicale, face şi interpretează ecografiile din timpul sarcinii, trimite femeia la un specialist sau la consiliere, dacă este nevoie, monitorizăm copilul, iar dacă totul este în limite normale, nu intervenim, nu trimitem femeia la medic, pentru că nu are ce să facă. Moaşa este cea care face şi avortul.
Ce se întâmplă în timpul naşterii, cine asistă femeia însărcinată?
Moaşa este acolo, supraveghează, face ce este de făcut, dar nu cheamă mediul decât dacă sunt complicaţii. De multe ori, femeia nu vede medicul ginecolog niciodată din momentul în care rămâne însărcinată şi până după naştere, când îşi reia viaţa acasă, alături de copil. Femeia rămâne în spital cam 2-3 zile după naştere, când e supravegheată tot de moaşă. La externare, mama primeşte informaţii despre alăptare şi îngrijirea copilului, dar rămâne în contact cu moaşa, care e disponibilă şi telefonic pentru orice fel de sfaturi, întrebări etc. Tot moaşa verifică femeia la o anumită perioadă după naştere, pentru a vedea dacă totul este în regulă din punct de vedere fizic, dar şi emoţional. Vorbim împreună despre copil, despre viaţa de familie, despre contracepţie sau o eventuală altă sarcină, în funcţie de preocupările femeii.
Aţi menţionat la un moment dat decizia politică în definirea statutului moaşei. Cât de importantă este?
Este extrem de important şi putem spune că avem un suport politic extraordinar: atât din partea clasei politice, dar şi din partea medicilor obstetricieni şi din partea opiniei publice. Societatea civilă în Suedia e convinsă de importanţa moaşei în societate, de calitatea serviciilor. Nu există dubii sau dezbateri pe tema asta. Sigur că nu era la fel în urmă cu 200 de ani, dar a început cu decizia politică din 1839. Medicii vor spune iniţial NU, dar politicienii au datoria de a spune DA. Abia după aceea poţi dovedi că există rezultate şi că mortalitatea infantilă şi maternală scad când moaşa se ocupă de naştere, că femeia este fizic şi emoţional mai bine îngrijită.
Deci acesta este primul pas?
Da, este nevoie de o decizie politică. Trebuie să vă convingeţi politicienii întâi. Apoi, e nevoie de un cadru legal pentru pregătirea profesionistă a moaşelor şi pentru exercitarea profesiri. Dacă luăm cazul Suediei, Regina care a avut un cuvânt greu de spus. Apoi, rezultatele vor apărea cu siguranţă, aşa cum au apărut în toate ţările în care moaşa se ocupă de femeia însărcinată, de naştere şi de copilul nou născut. Chiar medicii spun acum în Suedia că moaşa nu este soluţia cea mai ieftină pentru îngrijirea pre-natală, de pildă, ci pur şi simplu este cea mai bună soluţie pentru femeie şi pentru copil.
Emisiunea Sănătatea FM poate fi ascultată în fiecare miercuri, de la ora 19:15, pe frecvenţele Radio France Internationale România din Bucureşti (93.5 FM), Iaşi (97.9 FM), Craiova (94.0 FM) şi Cluj (91.7 FM). Emisiunea se mai poate asculta, în reluare, sâmbăta, de la ora 16:10 şi online pe www.rfi.ro