Un bărbat de 40 de ani, aflat în stare critică, a beneficiat de primul transplant cardiac din acest an din România. Intervenția s-a efectuat la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, de către o echipă coordonată de doctorul Horaţiu Suciu.
„Am efectuat o intervenţie de transplant cardiac unui pacient în vârstă de 40 de ani, aflat în evidenţa clinicii noastre de peste un an, în stare clinică extrem de gravă şi care a avut şansa unui cord salvator, care a provenit de la un donator în vârstă de 15 ani declarat în moarte cerebrală la Spitalul Judeţean din Iaşi, un cord tânăr, un cord foarte bun, care a salvat o viaţă. Ca întotdeauna, gândurile noastre merg spre familia donatorului, care, practic, era un copil, şi îmi dau seama prin ce trec, poate o uşoară alinare este că inima copilului continuă să bată şi va bate mult timp sperăm noi, pentru că intervenţia a fost o reuşită şi ne bucurăm de acest succes.
Întreaga operațiune s-a desfășurat cu greutate din cauza vremii nefavorabile. Ceața densă a făcut imposibilă deplasarea elicopterului SMURD, pilotul fiind nevoit să aterizeze în Harghita. De acolo, inima a fost transportată cu o ambulanță.
„După cum a pornit şi după cum se comportă, ne dă speranţa că va fi o reuşită. Timpul a fost destul de lung, a fost un efort extraordinar al MAI şi al SMURD, care au asigurat un transport mixt, din ce am înţeles, celelalte organe – ficatul s-a transplantat la Iaşi, plămânii, rinichii, la Bucureşti. A ajunge acest cord la Târgu Mureş a fost un efort deosebit, asta pot să subliniez, elicopterul a putut să zboare doar până într-o locaţie din judeţul Harghita, de unde a venit cu ajutorul Ambulanţei SMURD şi cu sprijinul Poliţiei, să ajungă cât mai repede, fiindcă timpul este preţios. A ajuns după două ore şi jumătate şi ne-am încadrat într-un timp care ne dă speranţe şi şanse pentru rezultatul acesta”, a afirmat dr. Suciu.